Ziua Internațională de Luptă Împotriva Consumului și Traficului de Droguri - 26 iunie 2019

19. 06. 25

În data de 26 iunie 2019 este marcată  Ziua Internaţională  de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri, campania având  sloganul „În primul rând, ASCULTĂ” şi mesajul-cheie „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.

Campania „În primul rând, ASCULTĂ” este o iniţiativă de creştere, pe baze ştiinţifice, a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia.

Drogurile ilegale ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

La nivel global, există un minim estimat de 190.000 de decese premature (în cele mai multe cazuri evitabile) din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

Drogurile nu afectează doar consumatorii; acestea provoacă familiilor şi celor dragi, dificultăţi enorme şi suferinţă.

În România, consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalenţe de două ori mai mari în rândul adulţilor tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), faţă de cele înregistrate în populaţia generală (15-64 ani), dar ratele sunt similare celor identificate în populaţia şcolară (16 ani).

Tulburările cauzate de consumul de droguri subminează relaţiile cu persoanele apropiate, deteriorează viaţa familială şi pot ruina oportunităţile copiilor şi tinerilor de educaţie şi angajare. Impactul acestora se resimte în comunităţi, sistemele de justiţie penală şi în întreaga societate.

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri,  este important să ne amintim că, tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite și tratate. Ca urmare, este esenţial să subliniem importanţa unei atitudinei vigilente şi responsabile din partea adulţilor: părinţi, profesori, personal din serviciile preventive, decidenţi.

PĂRINŢII au cea mai mare influenţă în a-şi ajuta copiii să crească fericiţi şi să înveţe să se descurce bine în situaţii dificile de viaţă.

PROFESORII pot avea o influenţă pozitivă asupra copiilor şi tinerilor pentru a-i ajuta să crească fericiţi şi optimişti.