ZNFT - Analiza grupurilor populaționale la risc

18. 11. 14

Expunerea la fumul de ţigară este nocivă pentru persoanele de orice vârstă însă copiii şi adolescenții constituie un grup deosebit de vulnerabil atât la efectele de scurtă durată cât şi la cele pe termen lung. Mai mult, copilăria si adolescența reprezintă perioade cu risc crescut pentru experimentarea fumatului.

Se apreciază că în fiecare zi, la nivel global, numărul tinerilor care încep să fumeze poate ajunge până la 100.000 şi specialiștii în sănătate publică apreciază că majoritatea acestora trăiesc în ţări cu venituri mici sau mijlocii.

Fumatul este mai răspândit în rândul adolescenţilor din mediul urban. În jur de 28% dintre aceştia au fumat chiar şi numai o dată sau de două ori, comparativ cu 19% dintre cei din zonele rurale. Explicaţia acestui lucru pot fi resursele financiare pe care le au adolescenţii, pe de-o parte, şi acceptarea acestui comportament de către populaţie, pe de altă parte. Este posibil ca în comunităţile mai mici oamenii sunt în general mai puţin toleranţi cu adolescenţii care încalcă normele morale general acceptate (şi fumează).

Deoarece dependenţa de nicotină se instalează rapid la tinerii sub 18 ani, specialistii ar trebui să intervină prioritar la această grupă de vîrstă în direcţia prevenirii fumatului.

Sunt necesare acțiuni specifice la nivel national și local de sensibilizare a publicului, a părinților și a specialiștilor pentru cunoașterea caracteristicilor și nevoilor specifice ale acestui grup de vârstă, precum și despre modalitățile de raportare la adolescenți.

Intervenția la nivelul comunităţii urmăreşte:

  • Reducerea prevalenței generale a consumului de tutun al adolescenților, prin:
    • reducerea inițierii consumului de tutun în rândul adolescenților;
    • creșterea (întârzierea) vârstei medii a primului consum de tutun;
    • reducerea ratei consumului de tutun;
    • creșterea numărului persoanelor care renunță la fumat;
    • consolidarea abilităților de refuz.
  • Reducerea expunerii la fumul de tutun din mediul înconjurător (ETS), prin:
    • reducerea numărului de nefumători expuși la ETS;
    • eliminarea expunerii la fumatul pasiv în școli.

În acest scop, se pot desfăşura activități care să contribuie la:

  1. schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de fumat;
  2. educația privind consecințele fiziologice și psiho-sociale ale fumatului;
  3. conștientizarea efectelor nedorite pe termen lung ale consumului de tutun;
  4. informarea despre motivele pentru care adolescenții încep să fumeze;
  5. consolidarea comportamentului pozitiv de sănătate;
  6. formarea de peer-consilieri,„de la egal la egal” precum și a voluntarilor din școli (profesori, asistenți sociali, psihologi, etc.) și din ONG-uri pentru a fi capabili de a realiza intervenții comunitare în vederea scăderii ratei fumătorilor adolescenți.

Abordarea tinerilor fumători este o problemă delicată, care trebuie să ţină cont de specificul transformărilor ce caracterizează această vârstă, dar şi de structura personalităţii fiecărui tînăr. Mai multi factori cresc riscurile de iniţiere a fumatului la tineri:

  • Curiozitatea naturală a adolescenţilor
  • Opinia prietenilor
  • Atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun
  • Disponibilitatea produselor din tutun
  • Nevoia de noi experienţe şi emoţii
  • Insecuritatea/Agresiunea/Stimă de sine scăzută
  • Eşecul şcolar
  • Asociere cu grupuri care manifestă un comportament deviant

Ținând cont de acest date, un program de intervenție special conceput pentru adolescenți, care să aibă o putere mare de influență asupra lor și să le modeleze comportamentul în direcția dorită ar trebui sa conţină următorii paşi:

  1. Informarea adolescenților cu privire la efectele negative ale fumatului asupra sănătății - atât a bolilor grave, care se dezvoltă într-un termen lung de timp, cât și a efectelor sale mai puțin grave, dar vizibile mult mai devreme: gingivite, apariţia cariilor, voce răguşită, îngălbenirea tegumentelor degetelor, a unghiilor;
  2. Dezvoltarea abilității de a spune “ NU” influenței negative a anturajului, acceptarea propriei individualități;
  3. Încurajarea comunicării cu părinții, profesorii sau cu a oricărui adult competent despre problemele care îi frământă;
  4. Atenționarea părinților și a cadrelor didactice cu privire la rolul lor în formarea adolescenților;
  5. Schimbarea convingerilor eronate ale adolescenților despre tutun: “fumatul te face atractiv”, “ fumatul te face independent și mai matur”, etc;
  6. Dezvoltarea unor comportamente alternative fumatului.