Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei 2019

19. 03. 22

POSTER TB 2019 1

Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al OMS arată că 54 milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul și tratamentul tuberculozei în perioada 2000-2017. În 2017, 10 milioane de persoane aveau tuberculoză (6.726.769 milioane cazuri notificate, 90% au fost adulți, 36% au fost femei și 1 milion copii), dintre care, 1,6 milioane au decedat prin această boală, inclusiv 0,3 milioane la persoanele cu co-infecție HIV. Dintre copii, 1 milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 230.000 au decedat prin această boală, inclusiv cei cu HIV. Doar 6% dintre cazuri au fost în regiunea europeană a OMS și în regiunea OMS din America, fiecare dintre acestea având 3% din cazuri.

OMS a elaborat un program de lucru pentru perioada 2019-2023, în vederea eliminării TB, care vizează două obiective:

  1. 40 milioane de persoane cu TB să primească îngrijire, inclusiv 3,5 milioane de copii și 1,5 milioane de persoane cu TB rezistentă la medicamente;
  2. Cel puțin 30 de milioane de persoane să beneficieze de servicii de prevenire a TB în perioada 2018-2022.

Conform raportului Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa, 2018, elaborat de ECDC și OMS-Europa, în 2016, cele cinci țări cu cel mai mare număr de cazuri incidente de TB, au fost: Rusia (94.000), Ucraina (39.000), Uzbekistan (24.000), România (15.000) și Kazakhstan (12.000). Incidența a fost crescută în Kyrgyzstan (145/100.000 locuitori), Moldova (101/100.000 locuitori), Georgia (92/100.000 locuitori), Ucraina (87/100.000 locuitori) și Tajikistan (85/100.000 locuitori).

În România, la sfârșitul anului 2017, erau în evidență 14.000 cazuri noi, 13.004 de cazuri notificate de TB (incidență 72,0%000 locuitori), înregistrându-se 927 decese. În 2017, conform buletinului informativ al INSP, cele mai multe decese au fost înregistrate în regiunea de Nord-Est, respectiv 181 decese, reprezentând 0,41% din total decese.

În judeţul Sibiu, la sfârșitul anului 2017, erau în evidență 133 cazuri noi, 160 de cazuri notificate de TB (incidență 33,3%000 locuitori), înregistrându-se 12 decese.

Sloganul de anul acesta al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei este: ESTE TIMPUL SĂ NE PROTEJĂM DE TUBERCULOZĂ!

Obiectivul campaniei este: Creşterea nivelului de informare şi conştientizare  cu privire la problema TB în rândul populației şi în rândul persoanelor cu co-infecție HIV/TB.

Răspunsul sistemului de sănătate din România pentru reducerea poverii TB se desfăşoară conform Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei 2015 – 2020, aprobată prin HG nr. 121/2015 şi este realizată prin PNPSCT în conformitate cu actele normative care reglementează derularea programelor naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății.