18. 04. 26

Parotidita epidemică (infecția urliană)

Oreionul este o infecție cauzată de virusul urlian și se transmite de la om-la-om prin contact direct sau prin picături aeriene. Este denumit și parotidită infecțioasă și afectează în primul rând glandele salivare. Simptomele inițiale sunt nespecifice cu cefalee, slăbiciune și febră, urmate în decurs de o zi de inflamația caracteristică a glandelor parotide. Oreionul este în general o boală moderată a copilăriei, care afectează mai frecvent copiii cu vârste 5 - 9 ani. Atunci când virusul urlian infectează adulții, complicațiile posibile pot fi grave. Complicațiile oreionului pot fi: meningita (15% din cazuri), orhita și surditatea; foarte rar, encefalită și defect neurologic permanent.

OMS recomandă integrarea strategiilor de control a infecției urliene cu marile priorități de control sau eliminare a rujeolei și rubeolei. Din momentul deciziei de introducere a vaccinului urlian, utilizarea vaccinului combinat ROR este foarte recomandată. Vaccinul ROR este inclus în programele de vaccinare din toate ţările europene, iar eforturile pentru eliminarea rujeolei si rubeolei, aduc indirect beneficii şi pentru prevenirea parotiditei epidemice.

În 2015, 28 țări EU/EEA au raportat 13519 cazuri, din care 5521 (41%) au fost confirmate cu laboratorul.

În România, infecția urliană este supravegheată la nivel național, din februarie 2014 prin “Metodologia de supraveghere a infecției urliene”, revizuită de INSP-CNSCBT în ianuarie 2018.

Vaccinarea împotriva infecției urliene se face din anul 2004, când s-a introdus vaccinarea cu o primă doză de vaccin rubeolă-oreion-rujeolă (ROR) la copiii în vârsta de 12-15 luni. În anul 2005, a fost introdusă vaccinarea cu o a doua doză de vaccin ROR pentru copiii în vârstă de 6-7 ani (clasa I). Din anul 2015, doza a doua de vaccin ROR se administrează la vârsta de 5 ani. Incidența a scăzut considerabil după introducerea vaccinării ROR.

Pe parcursul anului 2016, s-au raportat 682 cazuri suspecte de infecție urliană. Nu a fost raportat nici un deces. Cele mai multe cazuri au fost notificate de județele: Suceava (273), Hunedoara (128), Iași (97).[42]

În cadrul sistemului de supraveghere a infecției urliene, în anul 2017, s-au raportat 343 cazuri din 25 județe; din care 69 cazuri au fost confirmate, 53 probabile, 179 posibile, iar 42 s-au infirmat. Raportul masculin: feminin de aprox. 1,44 : 1, iar media de vârstă a cazurilor raportate a fost de aproximativ 13 ani (min.0, max.67).

Din cele 69 de cazuri confirmate, 21 au fost vaccinate cu o singură doză ROR, 8 cu două doze de ROR, iar restul nu aveau antecedente vaccinale. Nu a fost înregistrat nici un deces.

Difteria

Difteria este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae, se transmite prin contact fizic direct sau prin inhalarea de secreții ale tusei și strănutului de la persoane infectate.

Vaccinarea a redus foarte mult mortalitatea și morbiditatea prin difterie, dar în țările cu acoperire vaccinală scăzută este în continuare o problemă majoră de sănătate publică. În țările endemice pentru difterie, boala apare mai ales sub forme de cazuri sporadice sau mici focare epidemice. Difteria este fatală în 5 - 10% din cazuri, cu o rată a mortalității mai mare la copiii mici. Tratamentul constă în administrarea de antitoxină difterică, pentru neutralizarea efectelor toxice, și de antibiotice pentru distrugerea bacteriei.

Vaccinul pentru difterie este un toxoid bacterian, adică o toxină a cărei toxicitate a fost inactivată. Vaccinul se administrează în combinație cu alte vaccinuri, ca vaccin DTP sau ca vaccinul pentavalent. Pentru adolescenți și adulți, toxoidul difteric se combină cu toxoidul tetanic intr-o concentrație mai mică (vaccinul dT). OMS recomandă o vaccinare primară cu seria de 3 doze vaccinale de toxoid difteric, urmată de doza de rapel.

Pentru menținerea imunității împotriva difteriei, atunci când este nevoie de profilaxia antitetanică posttraumatică, indicat e să se administreze toxoid difteric și toxoid tetanic, nu numai toxoid tetanic.

În anul 2015, 11 ţări din UE/EEA au raportat 65 de cazuri confirmate cu laboratorul: 40 cauzate de C. diphtheriae şi 25 de C. ulcerans, cu o rată globală de raportare mai mică de 0,01 la 100000 de locuitori. Din cele 40 de cazuri confirmate cu C. Diphtheriae, cele mai multe au fost raportate de Letonia (9 cazuri), Germania (9 cazuri), Franţa (6 cazuri), Suedia (5 cazuri); cele mai multe cazuri s-au înregistrat la adolescenți și adulți tineri; majoritatea cazurilor erau nevaccinate sau cu un status vaccinal necunoscut.

În România, după introducerea vaccinării antidifterice în anul 1960, s-a înregistrat o scădere importantă a incidenței bolii; în 1989 s-au înregistrat ultimele 5 cazuri, iar din anul 1990 până în prezent nu a mai fost confirmat nici un caz de difterie. În anul 2016, conform CNSCBT, acoperirea vaccinală a fost evaluată pe baza metodologiei unitare care a avut în vedere toți copiii înscriși pe listele medicilor de familie; acoperirea vaccinală cu 3 doze de vaccin cu componentă difterică la vârsta de 24 de luni a fost de 90,3%.

Tetanosul

Tetanosul este o boală care se contractează prin expunerea la sporii bacteriei Clostridium tetani, acești spori există pretutindeni în sol și în tractul intestinal al animalelor și astfel poate contamina multe substanțe și suprafețe. Ca rezultat al ubicuității bacteriei (se afla pretutindeni), boala nu poate fi eradicată. Neurotoxinele produse în condiții de anaerobioză în plăgile contaminate cu sporii bacterieni duc la tetanos.

Tetanosul care apare în timpul sarcinii sau în ultimele 6 săptămâni de sarcină se numește “tetanos matern”, iar tetanosul care debutează în primele 28 zile de viață se numește “tetanus neonatal”.

Persoane de toate vârstele se pot îmbolnăvi de tetanos, dar boala este în mod particular frecventă și severă la nou-născuți și mamelor lor, dacă mamele nu sunt protejate de tetanos prin vaccinare cu toxoid tetanic. Tenanosul necesită tratament într-un spital de referință. Tetanosul neonatal, care este cel mai grav și fatal, este mai frecvent în zone rurale, greu de ajuns, unde nașterile au loc la domicilul gravidei, fără proceduri sterile adecvate și într-un mediu impropriu, necurățat. Tetanosul poate fi prevenit prin vaccinare cu vaccinuri care conțin toxoid tetanic VCTT.

OMS estimează că tetanosul a ucis aproape 49000 nou-născuți în 2013, o reducere cu 94% față de situația din 1988, când au murit în prima lună de viață 787000 nou-născuți.

Pe plan mondial, toate țările sunt dedicate ideii de "eliminare" a tetanosului matern și neonatal (TMN), adică o reducere a incidenței tetanosului neonatal la sub un caz la 1000 nou-născuți vii, pe an. În februarie 2017, 18 state nu aveau eliminat TMN.

În anul 2015, 26 de ţări din UE/EEA au raportat date pentru tetanos.

Au fost raportate 117 de cazuri, din care 67 au fost confirmate. Italia (n=48) a raportat 41% din totalul cazurilor.

Cea mai afectată grupă de vârstă a fost de 65 de ani și peste. Tendința de apariție a cazurilor a fost mai crescută în lunile calde, când activitățile în aer liber sunt mai frecvente. Din cele 67 cazuri, 17 (n=25%) au fost fatale, majoritatea la grupe de vârstă mai mari de 45 ani.

Epidemiologia actuală a tetanosului în UE/EEA poate fi explicată printr-o scădere a vaccinării sau prin reducerea imunității în rândul populației vârstnice. Din cauza severității tetanosului, este necesară menținerea unei acoperiri vaccinale crescute, pentru toate grupele de vârstă și aplicarea unei strategii de rapel în țările cu rate mai mari ale bolii.

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, s-au înregistrat 7 cazuri de tetanos (4 cazuri

cu deces), cele mai multe la grupa de vârstă 25-44 ani, toate în mediu rural, cu o incidență de 0,035 la 100000. În anul 2017 au fost raportate 14 cazuri suspecte de tetanos, din care 8 cazuri au fost confirmate.

Tusea convulsivă

Pertussis este o boală foarte contagioasă a tractului respirator, cauzată de Bordetella pertussis. Mulți copii care contractează pertussis au perioade de tuse ce durează de la 4 la 8 săptămâni.

Boala este mai periculoasă la copiii mici și se transmite ușor de la persoană-la-persoană, mai ales prin picăturile produse prin tuse sau strănut. Primele simptome apar de obicei la 7–10 zile după infectare, și includ febră ușoară, rinoree și tuse, care în cazurile tipice evoluează spre o tuse paroxistică, convulsivă. La copiii mici, perioadele paroxistice pot fi urmate de perioade de apnee. Pneumonia este o complicație relativ frecventă; convulsiile și encefalopatia apar mai rar. Pacienții netratați pot fi contagioși pentru 3 săptămâni sau mai mult de la debutul tusei.

Pertussis se poate preveni prin vaccinare. Pentru câteva decenii, programele de vaccinare ale copiilor au fost de mare succes în utilizarea vaccinurilor de calitate și prevenirea formelor grave de tuse convulsivă.

Scopul principal al vaccinării pertussis este de a reduce riscul de tuse convulsivă severă la copiii mici. Pentru aceasta, prioritatea continuă a programelor de vaccinare de pretutindeni este de a vaccina cel puțin 90 % din copiii mici cu trei doze de vaccin pertussis de calitate înaltă. Deși vaccinarea poate preveni pertussis la adolescenți și adulți, nu există dovezi suficiente că dozele vaccinale de rapel la aceste grupe de vârstă pot reduce formele severe de pertussis la copiii mici. Când o țară implementează programe pentru adulți, trebuie prioritizată vaccinarea personalului medical, mai ales cel aflat în contact direct cu mame gravide și copii mici. Vaccinarea gravidelor poate fi strategia adițională cost-eficientă pentru prevenirea bolii la copiii prea mici pentru a fi vaccinați.

În anul 2015, 29 de ţări UE/EEA au raportat 40195 cazuri (din care 36235 confirmate), cu o rată de 9,0 la 100000 de locuitori, similară celei din 2014. Cele mai mari rate de raportare s-au înregistrat în Norvegia (36,8 cazuri la 100000 locuitori), Olanda, Danemarca şi Spania, cu multe cazuri cu vârstă mai mare de 18 ani.

Formă clinică a tusei convulsive la adolescenți și adulți poate fi ușoară și de multe ori nu este recunoscută. Acest fapt reprezintă un risc de transmitere la sugarii prea mici pentru a avea finalizată prima serie de vaccinare anti-pertussis. Strategiile de vaccinare trebuie revizuite pentru a se asigura protecția sugarilor; posibile abordări includ vaccinarea femeilor gravide și adolescenților, precum și revaccinarea adulților.

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, au fost notificate 262 de cazuri suspecte de tuse convulsivă, cu 1 caz mai puțin față de 2015. Cel mai mare număr de cazuri s-a înregistrat la copii din grupa de vârstă sub 1 an. Raportul numărului de cazuri pe sexe feminin/masculin a fost de 2/1. Cele 72 cazuri confirmate corespund unei incidențe de 0,4 la 100000, în ușoară scădere față de anul precedent (0,5 la 100000).

În cursul anului 2017, au fost notificate 207 cazuri posibile de tuse convulsivă, din care 90 sunt considerate cazuri (40 confirmate și 50 probabile).

18. 04. 26

Rujeola

Rujeola este una din cauzele principale de deces la copiii mici, cu toate că sunt disponibile vaccinuri sigure. Pe plan global, această boală prevenibilă prin vaccinare, cu infecțiozitate ridicată, rămâne una din cauzele principale de mortalitate la copii, conducând la 450 decese, în fiecare zi.

În anul 2016, s-au raportat în jur de 90000 decese prin rujeolă; a fost totuși primul an cu un număr al deceselor mai mic de 100000. În același an, în jur de 85% din copiii lumii au primit o doză de vaccin, până la împlinirea vârstei de 1 an, față de 72% în anul 2000.

În perioada 2000-2016, vaccinarea a dus la o scădere cu 84% a deceselor prin rujeolă și a prevenit estimativ 20,4 milioane decese, ceea ce face din vaccinul rujeolic una din cele mai bune achiziții pentru sănătatea publică.

Rujeola, rubeola și sindromul rubeolic congenital (SRC) sunt prevenibile prin vaccinare.

Toate țările din Regiunea OMS Europa includ în programele de imunizare vaccinuri foarte sigure și eficiente împotriva rujeolei și rubeolei; din cauza golurilor persistente în acoperirea vaccinală, continuă să apară epidemii de rujeolă și rubeolă. 

În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2017, ţările UE au raportat mai mult de 14000 de cazuri de rujeolă, inclusiv 24 decese prin rujeolă (sursa: the European Surveillance System - TESSy și INSP România).

vaccn1

Fig. nr. 1 Ratele de raportare pentru rujeolă, UE/EEA, 1 iulie 2016– 30 iunie 2017, *ECDC 

Majoritatea cazurilor au fost raportate de: Italia (n=4521, 37%), România (n=4276, 35%), Germania (n=1124, 9%), Regatul Unit (n=663, 5%) și Franța (n=429, 3%). Numărul cazurilor de rujeolă raportate în prima jumătate a anului 2017 a depășit numărul cazurilor raportate în 2016 în optsprezece tari (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Islanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia).

În anul 2017, au evoluat epidemii de rujeolă în 15 țări din cele 53 din Regiunea OMS Europa: România (5562), Italia (5006), Ucraina (4667); Grecia (967), Germania (927), Serbia (702), Tagikistan (649), Franța (520), Federația Rusă (408), Belgia (369), Regatul Unit (282), Bulgaria (167), Spania (152), Cehia (147), Elveția (105).

Vaccinul ROR a fost introdus în calendarul național în anul 2005, cu acoperiri vaccinale peste 95%; din anul 2010, valorile au scăzut constant și s-a ajuns în 2015 la 85,8% (doza I) și la 67% (doza a-II-a). În epidemia de rujeolă din România , tulpina de virus rujeolic identificată a fost de import (B3), diferită față de tulpina endemică din România (D4).

vaccn2

Fig. nr. 2 Distribuția geografică a incidenței rujeolei, România, 2016-2017 *Sursa INSP-CNSCBT

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 02.03.2018 este 11036, din care 40 de decese. În săptămâna 26.02. - 02.03.2018 au fost raportate încă 123 de cazuri nou confirmate în 10 județe și în municipiul București.

În vederea limitării extinderii epidemiei de rujeolă din România a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu ROR a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani.

Rubeola

Rubeola este de obicei o infecție ușoară în copilărie, dar poate duce la complicații severe și uneori fatale: infecția congenitală rubeolică (IRC), la fătul unei mame infectate în prima parte a sarcinii sau la sindromul rubeolic congenital (SRC), la nou-născuți.

În perioada 1 iulie 2016-30 iunie 2017, 28 de ţări ale UE/EEA au raportat 819 cazuri de rubeolă. Un număr de 632 de cazuri, adică 77% din totalul cazurilor de rubeolă raportate în această perioadă, au provenit din Polonia, cu afectarea în special a copiilor de 1-4 ani şi 5-9 ani.

Conform CNSCBT, în România, în anul 2017 au fost înregistrate 9 cazuri de rubeolă.

În cadrul sistemului de supraveghere a sindromului rubeolic congenital (SRC), în anul 2017 au fost raportate 19 cazuri suspecte IRC/SRC, clasificate astfel: 1 caz confirmat IRC cu SRC, 7 cazuri probabile SRC, 4 cazuri infirmate şi 7 cazuri care prezentau criterii clinice. A fost înregistrat un deces pentru un caz clasificat, probabil SRC, din judeţul Bacău.

Varicela

Varicela este o boală frecventă, foarte contagioasă, cauzată de virusul varicelo-zosterian (VVZ). În UE și Regiunea Europa, anticorpii la VVZ se dobândesc înainte de vârsta de 10 ani. Până la vârsta adultă, majoritatea indivizilor sunt seropozitivi. Mulți nou-născuți sunt seropozitivi, prin prezența anticorpilor dobândiți pasiv de la mamă.

Până în prezent, unele ţări (Cipru, Germania, Grecia, Letonia şi Lituania) recomandă la nivel naţional vaccinarea anti-varicelă a copiilor, iar Spania şi Italia, la nivel regional. Şaptesprezece ţări recomandă doar vaccinarea adolescenţilor susceptibili şi a celor din grupele de risc.

În absenţa vaccinării, numărul anual de cazuri dintr-o ţară este foarte mare; 52‒78% din cazuri apar la copiii mai mici de 6 ani, iar 89‒95,9% din cazuri apar înainte de vârsta de 12 ani.

Vaccinarea în copilărie cu două doze, asigură controlul acestei patologii, în timp ce administrarea unei singure doze, are o eficienţă de 85%, fără a împiedica apariţia unor forme mai uşoare de varicelă.

Conform CNSCBT, în anul 2016, în România au fost raportate 40935 cazuri de varicelă și nu a fost raportat nici un deces. Incidența la nivel național a fost de 207,15 la 100000 de locuitori, în ușoară creștere față de anul 2015 când a fost de 203,67 la 100000 de locuitori.

În anul 2017 au fost raportate 33083 cazuri de varicelă; 1308 cazuri fost spitalizate, iar 255 cazuri au prezentat complicaţii. Nu s-a înregistrat nici un deces.

Alte boli pentru care există vaccinuri: Encefalita de căpușă; Encefalita japoneză; Hepatita A; Hepatita E; Febra tifoidă; Febra galbenă; Holera; Antraxul; Rabia.

18. 04. 24

O boală contagioasă se transmite direct de la persoană la persoană. Când există un procent mare de populație vaccinată, este dificil ca o boala infecțioasă și contagioasă să se transmită, pentru că nu sunt prea mulți oameni care pot fi infectați. Este o formă de imunitate care apare atunci când vaccinarea unui procent semnificativ din populație furnizează o măsura de protecție individuală pentru cei care nu au dezvoltat imunitate. Aceasta există când un procent ridicat din populație este protejat prin vaccinare împotriva unui virus sau a unei bacterii, astfel boala nu se răspândește, deoarece au ramas puține persoane receptive. Aceasta poate stopa eficient transmiterea bolii în comunitate. De exemplu, dacă cineva cu rujeola este înconjurat de persoane vaccinate împotriva rujeolei, boala nu se poate transmite ușor la nimeni și va dispărea rapid.

Aceasta se numește imunitate sau protecție colectivă si furnizează protecție celor vulnerabili, cum sunt nou-născuții, vârstnicii sau cei prea bolnavi pentru a putea fi vaccinați.

Procentul de populație care trebuie vaccinată pentru a se ajunge la imunitatea colectivă variază pentru fiecare boală, dar ideea de bază e simplă: dacă destul de multe persoane sunt protejate, acestea vor proteja persoanele vulnerabile din comunitate, prin reducerea transmiterii bolii.

Dacă ratele de vaccinare scad, imunitatea colectivă se distruge, ceea ce duce la creșterea numărului de cazuri. Epidemiile de rujeolă din Europa și epidemiile de tuse convulsivă din SUA sunt atribuite declinului imunității colective.

Imunitatea colectivă nu protejează în toate cazurile de boli prevenibile prin vaccinare.

Cel mai bun exemplu este tetanosul, care este infecțios, dar nu este contagios. Se contractează din mediu, nu de la alte persoane cu tetanos. Nu contează câte persoane din jur sunt vaccinate împotriva tetanosului, nu vă protejează de tetanos.

Persoane care depind de imunitatea colectivă:

  1. Persoane fără un sistem imunitar competent
  2. Persoane care urmează chimioterapie, cu un sistem imunitar slăbit
  3. Persoane cu HIV (virusul imunodeficientei umane)
  4. Nou-născuți, prea mici pentru vaccinare
  5. Vârstnici
  6. Majoritatea pacienților foarte bolnavi din spital

Pentru aceste persoane, imunitatea colectivă este calea vitală de protecție împotriva bolilor care amenință viața.

18. 04. 24

În anul 2015, 116 milioane (86%) de sugari au primit 3 doze de vaccin antidiftero-tetanos-pertussis, fiind astfel protejați împotriva unor boli care pot duce la complicații, invaliditate sau deces.

Până în 2015, 126 ţări au atins acoperire vaccinală la DTP3 de minim 90%. Tot 86% din copiii lumii au primit 3 doze de vaccin antipolio. S-a reuşit stoparea transmiterii poliomielitei în toate țările, cu excepția a 3 ţări rămase endemice - Afganistan, Pakistan şi Nigeria. Până la eradicarea globală, persistă riscul cazurilor de import ca şi cel al reizbucnirilor epidemice, în special în zonele cu conflicte şi instabilitate socială.

La sfârşitul anului 2015, în 185 ţări era introdusă vaccinarea antihepatită B pentru sugari. Acoperirea mondială cu 3 doze de vaccin hepatitic B este estimată la 83%. În plus, 96 de țări au introdus o doză de vaccin la nou-născuți în primele 24 de ore de viață, cu acoperire la nivel mondial de 39%.

Pentru a preveni tetanosul matern şi neonatal, 106 ţări au introdus vaccinarea antitetanică până la sfârşitul anului 2015, astfel că 83% din nou-născuţi sunt protejaţi prin vaccinare. Totuşi, tetanosul matern şi neonatal rămâne o importantă problemă de sănătate publică în 19 ţări, în special din Africa şi Asia.

La sfârşitul anului 2015, 85% din copii au primit o doză de vaccin antirujeolic până la 2 ani, iar 160 de ţări au introdus o a doua doză în programul naţional de vaccinare, iar 61% au fost vaccinați cu două doze de vaccin antirujeolic.

Până la sfârșitul anului 2015, vaccinul antirubeolic a fost introdus la nivel naţional în 147 de ţări (acoperirea globală fiind de 46%), iar cel antiurlian în 121 de ţări.

Până la sfârşitului anului 2015, vaccinarea antiHib (Haemophilus influenzae) a fost introdusă în 191 de ţări, iar acoperirea cu 3 doze este estimată la 64%. Persistă însă decalajul între regiuni – dacă în America acoperirea este estimată la 90%, în Pacificul de Vest şi Asia de Sud-Est nu depăşeşte 25, respectiv 56%.

Vaccinarea pneumococică a fost introdusă în 129 de ţări, iar acoperirea mondială a fost estimată la 37%.

Vaccinul antirotavirus a fost introdus în 84 de ţări, cu o acoperire mondială de 23%.

Vaccinul anti-HPV uman a fost introdus în 66 de ţări.

În anul 2016, pe plan global, 12,9 milioane de sugari (1 din 10), nu au fost deloc vaccinați. În plus, 6,6 milioane de sugari vaccinați cu prima doză de vaccin DTP, nu sunt complet vaccinați cu trei doze.

În 2016, 8 țări au acoperire vaccinală cu DTP3 mai mică de 50%: Africa Centrală, Ciad, Guineea Ecuatorială, Nigeria, Somalia, Sudan, Siria și Ucraina.

85% din copiii sub un an au fost vaccinați cu prima doză de vaccin rujeolic, iar 64% din aceștia au fost vaccinați cu doza a doua; acoperirile rămân mici pentru cei care trebuie să prevină epidemiile, să evite decesele prevenibile și să atinga țintele regionale de eliminare a rujeolei.

152 țări administrează vaccinuri rubeolice, iar acoperirea vaccinală a crescut de la 35% în 2010 la 47% în 2016. Acest fapt reprezintă un mare pas înainte în reducerea apariției SRC, o condiție devastatoare care duce la surditate, defecte congenitale cardiace și orbire, printre alte deficiențe pe viață.

În anul 2017, conform CNSCBT, în România, s-au desfăşurat acţiuni de estimare a acoperirii vaccinale la copiii cu vârste de 12, 18 şi 24 luni. De exemplu, la copiii de 24 luni, pentru vaccinul BCG acoperirile vaccinale sunt optime (peste 95%) atât per total cât și pe medii de rezidență; acoperirile vaccinale pentru 3 doze din vaccinurile: Hep B pediatric , DTPa, VPI, Hib si 1 doză de vaccin RRO se situează sub ținta de 95% (atât valoarea totală cât și valorile pe medii de rezidență). Pentru vaccinul RRO se remarcă o îmbunătățire față de anul anterior când acoperirea vaccinală se situa sub 90%.

18. 04. 20

VACCINAREA:

  • reprezintă acțiunea prin care oamenii pot deveni imuni la boală;
  • salvează milioane de vieți și este universal recunoscută ca una din cele mai de succes și mai cost-eficiente intervenții de sănătate publică, disponibile la ora actuală;
  • este una din cele mai importante măsuri medicale ale secolului 20;
  • reprezintă instrumentul de bază pentru prevenirea primară a bolilor.

Datorită vaccinării pe scară largă a fost eradicată variola, Europa a devenit o regiune fără poliomielită și multe alte boli sunt aproape eliminate. Vaccinurile sunt cea mai bună apărare pe care o avem împotriva bolilor contagioase prevenibile, grave și uneori mortale.

În prezent, mai mult de 100 milioane de copii sunt vaccinați anual împotriva bolilor, cum sunt: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, tuberculoza, poliomielita, rujeola și hepatita B. Pe plan mondial, vaccinarea previne anual 2,5 milioane decese și reduce costurile tratamentului specific de boală.

Cu toate acestea, în lume sunt mai mult de 19 milioane copii nevaccinați sau insuficient vaccinați, aflați la risc de boli potențial fatale: 1 din 10 din acești copii nu a primit niciodată vreun vaccin și probabil, nu a fost niciodată văzut de sistemul medical.

Declinul universal al încrederii publice în vaccinare este o cauză de îngrijorare și o provocare majoră pentru experții din Sănătate Publică. Scepticismul legat de intervențiile de vaccinare se referă la întârziere în acceptare sau chiar la refuzul vaccinărilor, în ciuda existenței și funcționării acestor servicii medicale.

Factorii implicați includ: o acceptare scăzută a unor riscuri minime, lipsa de informații solide, diferențe în abordarea de evaluare și implementare de vaccinuri noi, controversele din media și propaganda.

Europa se confruntă cu epidemii de rujeolă, în unele țări, din cauza neîncrederii în vaccinare. Mai grav,din Europa se exportă rujeolă către alte părți ale lumii. Unele țări din Uniunea Europeană sunt la risc de epidemie de poliomielită, situație care amenință statutul regiunii de“poliofree” și sabotează inițiativa globală de eradicare a poliomielitei.

Acoperirea vaccinală în gripa de sezon, în majoritatea țărilor europene, este cu mult mai mică decât ținta acceptată de 75% pentru vârstnici, cu toate că această intervenție de sănătate publică previne în jur de 37000 decese în Uniunea Europeană, în fiecare an.

Vaccinarea de rutină reprezintă “piatra-de-temelie” a asistenței medicale primare, această intervenție furnizând punctul de plecare pentru îngrijirea sănătății la începutul vieții și oferind din start fiecărui copil ȘANSA unei vieți sănătoase.