18. 04. 26

Human Papilloma virus (HPV)

HPV este un virus cu transmitere cel mai frecvent pe cale sexuală. Majoritatea femeilor și bărbaților se infectează, iar perioada de vârf a infectării este imediat dupa începerea activității sexuale. Majoritatea infecțiilor nu duc la simptome și dispar fără intervenție în decurs de 2 ani, dar anumite tipuri de HPV pot determina leziuni genitale și cancer.

Pe plan mondial, cancerul de col uterin este al 4 lea cel mai frecvent cancer la femei, iar aproape toate cazurile de cancer de col uterin (99%) sunt legate de infecția genitală cu HPV. Virusul HPV este legat și de alte tipuri de cancere anogenitale, cancere de cap și gât, precum și de verucile genitale, la ambele sexe.

Vaccinurile împotriva HPV sunt sigure, eficiente și sunt administrate de rutină în multe țări din lume, inclusiv în 33 țări din Regiunea OMS Europa.

Cele două vaccinuri HPV disponibile în prezent sunt foarte eficiente în prevenirea infecției cu tipurile de virus 16 și 18, care sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer cervical, de pretutindeni. Unul din aceste vaccinuri protejează și împotriva tipurilor HPV 6 și 11, care determină 90% din papiloamele (verucile) genitale. Al treilea vaccin 9-valent protejează împotriva tipurilor HPV 7, care duc la 90% din cazurile de cancer de col uterin.Vaccinarea HPV este recomandată în adolescență, la vârsta de 9–14 ani. Vaccinarea fetelor este o prioritate, ca parte a eforturilor complete de prevenire și control a cancerului de col uterin.

Infecţiile cu rotavirus

Rotavirusul determină 25% din bolile diareice la copiii sub 5 ani și reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate, pe plan global.Până la vârsta de 5 ani, aproape toţi copiii au fost expuşi, iar mai mult de un sfert au trecut printr-o infecţie simptomatică Se consideră că gastroenteritele cu rotavirusuri duc anual la 700000 de consultaţii în ambulator şi peste 87000 de spitalizări în Europa.

În Regiunea OMS Europa, mai mult de 10000 de copii sub 5 ani, mor în fiecare an din cauza acestor infecţii. La nivel mondial, unele ţări au adoptat recomandarea OMS de introducere a vaccinurilor antirotavirus în programele lor de vaccinare, dar în Europa există un număr limitat de ţări care au făcut acest lucru (Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Marea Britanie).

Se doreşte accelerarea introducerii acestei vaccinări în programele naţionale şi instituirea unei reţele de supraveghere pentru monitorizarea numărului de cazuri şi a impactului vaccinării, din regiune.

Poliomielita

Polio este o boală foarte infecțioasă și uneori fatală, care invadează sistemul nervos și poate provoca paralizie în decurs de câteva ore. Boala afectează de obicei copiii sub vârsta de 5 ani.

În iunie 2002, toate cele 53 țări din Regiunea OMS Europa au fost certificate polio-free: un succes notabil. De la certificare, mai mult de 90 milioane copii mici din Regiune au primit cele trei doze recomandate de vaccin polio. Sistemele de supraveghere și laboratoarele naționale și regionale au garantat că nici un caz de polio nu a rămas nedepistat. În prezent, deși Regiunea a experimentat câteva episoade de virus polio de import, un efort continuu de vaccinare și supraveghere a bolii ajută la menținerea statusului de Regiune polio-free.

Planul Strategic de Eradicare si stopare 2013–2018 - relevă pașii pentru eradicarea tuturor formelor de boală, cauzate de virusul polio salbatic sau de virusul polio circulant derivat din vaccin, pentru utilizarea de către structurile menite să furnizeze alte servicii medicale în vigilența de eradicare. Planul are 4 obiective:

  1. Să depisteze și să întrerupă orice transmitere de virus polio;
  2. Să întărească sistemele de vaccinare și să retragă vaccinurile polio orale;
  3. Să izoleze poliovirus și să certifice întreruperea transmiterii; și
  4. Să planifice menținerea „patrimoniului” polio.

În 14 noiembrie 2017, OMS a statuat că transmiterea virusului polio rămâne eveniment de sănătate publică de impact internațional și a extins recomandările temporare pentru încă 3 luni.

La data de 2 februarie 2018, Afganistan a raportat 1 caz de virus polio sălbatic tip 1 (WPV1) și Congo a raportat cinci cazuri de virus polio vaccinal tip 2 (cVDPV2). De la începutul anului 2017 și până în 2 februarie 2018, s-au raportat 22 cazuri de virus polio sălbatic (14 cazuri în Afganistan și 8 cazuri în Pakistan).

În anul 2017, s-au raportat 91 cazuri de polio circulant derivat din vaccin tip 2 (cVDPV2) - 17 din Congo și 74 din Siria. Cazuri zero de cVDPV2, raportate în anul 2018.

Conform CNSCBT, în anii 2016 și 2017 s-a menţinut Urgenţă de Sănătate Publică cu Impact Internaţional (USPII), privind riscul de răspândire a virusului polio, pentru care s-au instituit măsuri suplimentare și anume: intensificarea supravegherii cazurilor de PAF, recuperarea la vaccinare a copiilor în vârstă de până la 5 ani cu mai puţin de 3 doze de VPI și intensificarea supravegherii de mediu.

Astfel, supravegherea de mediu (circulaţia de enterovirusuri în apa uzată de canal) a fost menţinută în judeţele la graniţa cu Ucraina: Satu-Mare, Maramureș, Suceava și Botoșani cu recoltare săptămânală/bilunară de probe. Pentru judeţele Tulcea, Constanţa și municipiul București se menţine aceeași frecvenţă de recoltare a probelor pentru supravegherea de mediu.

Vaccinarea împotriva poliomielitei este introdusă în calendarul național de vaccinare din anul 1956. Până în anul 2008, în România s-a administrat vaccinul polio oral (VPO, viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, inactivat). Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un număr limitat de contraindicații și efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur.

Tuberculoza

Tuberculoza (TB) este o boală contagioasă transmisă pe cale aeriană, cauzată de Mycobacterium tuberculosis, care infectează 1/4 din populația mondială.Transmiterea bolii poate fi prevenită prin metode adecvate de diagnostic și tratament.

Povara în Europa prin TB este printre cele mai scăzute în lume, dar numărul cazurilor multirezistente, TB –MDR, rămâne cel mai ridicat. Regiunea OMS Europa a atins ținta MDG (Millennium Development Goal) de scădere a incidenței TB până în anul 2015. Chiar dacă numărul cazurilor noi a scăzut cu 50% în perioada 2006-2015, TB rămâne o amenințare majoră pentru sănătatea publică, din cauza ratelor ridicate de TB-MDR.

OMS Europa urmărește eliminarea TB la toate nivelele, alinierea la SDG (Sustainable Development Goals - tinta 3.3)și alinierea la cadrul OMS European Health 2020.

TB poate afecta pe oricine, dar este puternic asociată cu determinanții sociali ai sănătății, cum sunt încarcerarea, migrația și marginalizarea socială.Persoanele care trăiesc cu HIV sau cei care suferă de alte condiții care slăbesc sistemul imun, de exemplu diabetul, sunt la risc mult mai mare de TB.

Pacienții cu tuberculoză sunt cel mai frecvent adulți tineri din partea estică a Regiunii sau migranți și vârstnici originari din țările vest europene. Țările din estul Regiunii sunt cel mai afectate de TB epidemic; 18 țări cu prioritate ridicată pentru controlul TB poartă 85% din povara TB și 99% din povara de TB-MDR: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, Kazakstan, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Romania, Federația Rusă, Tajikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

Au fost înregistrate 323000 cazuri noi și 32 000 decese în 2015, majoritatea în țările estice și central europene.Dintre cazurile noi înregistrate, 45% sunt la persoane cu vârste 25-44 ani; această situație influențează negativ economiile naționale, din cauza pierderii de venituri la această grupă de vârstă activă și productivă.

Nouă din cele 30 de țări cu povara cea mai mare a cazurilor MDR și extensiv rezistente XDR se află în Regiunea OMS Europa. 16% din cazurile noi de TB și 48% din cazurile de TB tratate anterior sunt MDR-TB.

Regiunea are cele mai multe cazuri noi și retratate de MDR-TB: 74 000 cazuri.

Copiii sub vârsta de 15 ani reprezintă aproximativ 4% din totalul pacienților TB raportați. Cazurile noi de TB au scăzut puternic în cadrul Regiunii ca întreg, dar ramân concentrate în cele 18 țări. Intervențiile TB îmbunătățite în țările de prioritate ridicată a influențat mult tendințele de declin din Regiune, chiar dacă ratele de notificare ramân de 8 ori mai mari în aceste țări față de restul țărilor din Regiune.În toata Regiunea se înregistrează zilnic în jur de 900 cazuri noi de TB, majoritatea în țările estice și din centru.

Capacitățile de laborator sunt insuficiente, confirmarea de laborator este deficitară în partea estică a Regiunii, astfel rezultă cazuri lipsă de TB-MDR, cazuri care pot fi depistate doar prin teste de laborator.

Este nevoie de cercetare, de instrumente inovatoare, cum sunt vaccinuri noi, metode noi de diagnostic, medicamente noi, regimuri noi de prevenție și tratament, și metode noi de furnizare a serviciilor, mai ales pentru TB-MDR.

Persoanele care trăiesc cu TB suferă de stigmatizare și discriminare, care limitează accesul lor la prevenire și tratament eficient. Respectarea eticii și drepturilor omului în furnizarea serviciilor este o provocare specială în Regiune, unde există cele mai multe cazuri de TB-MDR.

În anul 2015, 29 de state membre ale UE/EEA au raportat 60195 cazuri de tuberculoză, din care, ca și în anii precedenți, aproape 50% au provenit din România, Polonia şi Marea Britanie.

Deși în scădere accentuată în România, incidența îmbolnăvirilor prin tuberculoză este mai mare de aproximativ două ori comparativ cu regiunea Europa și de aproximativ cinci ori față de UE.

Rata de raportare pentru UE/EEA în anul 2015 a fost de 11,7 la 100000 locuitori.

Ratele naţionale de raportare au variat între 2,1 la 100000 locuitori în Islanda, până la peste 50 la 100000 de locuitori în Lituania şi România.

Ţările cu incidenţă mare continuă să prezinte cele mai ridicate procente de multirezistenţă (între 12 şi 26% în statele baltice); 19,7% din cazurile MDR au fost extensiv-rezistente (XDR). Ratele cele mai mari de raportare s-au înregistrat la grupa de vârstă 25-44 ani, cu 14,4 la 100000 locuitori.

18. 04. 26

Boala pneumococică

Streptococcus pneumoniae este o bacterie care cauzează frecvent boli grave cum sunt meningita, septicemia și pneumonia, dar si mai ușoare, cum sunt sinuzita și otita medie.

Boala este mai frecventă la extremele de vârstă, copii mici și vârstnici. Bacteria se transmite mai ales prin picături respiratorii și colonizează nazofaringele. Infecția altor părți din corp și invazia se produc prin transmiterea directă prin sânge. La nivel mondial, aproape 1,6 milioane de oameni mor anual prin această patologie, inclusiv un milion de copii mai mici de cinci ani.

Vaccinurile pneumococice conjugate (VPC) disponibile în prezent sunt sigure și eficiente. OMS recomandă includerea de VPC în programele de vaccinare de pretutindeni. În particular, țările cu mortalitate infantilă ridicată trebuie să introducă acest vaccin.

Vaccinarea sugarilor a condus la apariţia imunităţii colective, prin reducerea portajului nazo-faringian şi a transmiterii bacteriene, cu scăderea morbidităţii şi mortalităţii prin această patologie. Majoritatea ţărilor europene au introdus unul din vaccinurile conjugate în programele de vaccinare de rutină a copiilor. În România, din luna octombrie 2017, a fost introdus vaccinul pneumococic conjugat în Programul Naţional de Vaccinare, cu indicații de administrare la copiii de 2, 4 şi 11 luni. 

Boala meningococică

Deşi rară, este importantă prin fatalitatea de 10% şi prin potenţialul mare de producere a sechelelor pe termen lung. În Europa, cele mai multe cazuri de boală meningococică invazivă sunt cauzate de diferite tipuri ale bacteriei (serogrupurile B şi C, Y), dar sunt disponibile vaccinuri împotriva serogrupului C, B, A, C, W şi Y. După introducerea uzuală în copilărie a vaccinului conjugat serogrup C, în mai multe ţări europene s-a observat o scădere a incidenţei acestei boli.

În anul 2016, conform CNSCBT, în România, s-au înregistrat 58 de cazuri confirmate și 3 cazuri probabile de boală meningococică, cu valori ale incidenței (incidența = numărul de cazuri noi de îmbolnăvire) la nivel național de 0,29 la 100000 de locuitori; cea mai crescută incidență specifică a fost la grupa de vârstă 0-4 ani (1,88 la 100000); sexul masculin (62%), a fost mai afectat decât cel feminin (38%); a predominat meningita meningococică (72%), iar rata mortalității prin boala meningococică în România a fost de 0,045 la 100000 locuitori. Rata de fatalitate (fatalitatea = numărul de decese în rândul bolnavilor) prin boala meningococică a fost de 17,24%.

În anul 2017, pe teritoriul României, au fost raportate 70 de cazuri suspecte de boala meningococică, 48 dintre ele fiind confirmate cu laboratorul (68,5%). Rata mortalității prin boala meningococică a fost de 0,081 la 100000 de locuitori, iar rata de fatalitate a fost de 22,8.

Gripa

Gripa este o infecție virală acută care se transmite ușor de la om-la-om de orice grupă de vârstă și care poate determina complicații serioase la anumite grupe de risc. Epidemiile de sezon pot fi urmate de pandemii de gripă; acestea apar atunci când apare un subtip nou de virus gripal sau atunci când un virus gripal de la animal se transmite la oameni.

Vaccinurile gripale sunt sigure, eficiente și reprezintă măsura principală de prevenire a gripei și de reducere a impactului epidemiilor de gripă.

Din cauza modificărilor antigenice continue a virusului gripal, OMS actualizează anual recomandările de compoziție a vaccinului, în scopul de a ținti virusurile circulante presupuse mai frecvente în sezonul următor. În emisfera nordică, sezonul de gripă apare de obicei în timpul toamnei și iernii.

Protecție pentru cei la risc

OMS recomandă ca personalul medical și persoanele aflate la risc de complicații serioase ale infecției gripale, să se vaccineze în fiecare an, înainte de începutul sezonului de gripă.

Grupuri prioritare pentru vaccinare includ: Gravide; pacienți cu vârsta >6 luni cu anumite boli cronice; vârstnici rezidenți ai instituțiilor pentru vârstnici și persoane cu dizabilități; copii cu vârsta 6-59 luni; personal medical.

În România, conform CNSCBT, de la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate 68 decese confirmate cu virus gripal, din care 32 tip A, subtip (H1)pdm09, 1 tip A, în curs de subtipare și 35 tip B, față de 25 în sezonul precedent, din care 22 cu virus tip A, subtip H3, 1 cu A(H1)pdm09 și 2 tip A, nesubtipat.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a SARI și până la data de 25.02.2018, au fost confirmate cu laboratorul 1012 cazuri de gripă: 239 cazuri tip A, subtip H1, 28 cazuri tip A, subtip H3, 59 cazuri tip A, nesubtipat, 683 cazuri tip B, 3 cazuri coinfecție AH1+B. 

Până la data de 25.02.2018 au fost vaccinate antigripal 974419 persoane din grupele de risc.

Boala invazivă determinată de Haemophilus influenzae

Haemophilus influenzae (Hib) este o bacterie depistată frecvent în tractul respirator superior, care se transmite prin picături de la persoane infectate (nu neapărat simptomatice) la cele susceptible. Perioada între infecția cu Hib și apariția simptomelor este de 2-10 zile. Dacă bacteria diseminează spre sinusuri sau urechea mijlocie, aceasta poate determina sinuzita sau otita medie Dacă aceste bacterii ajung în circuitul sanguin, devin “invazive” si pot duce la pneumonie, meningită, septicemie sau alte boli grave.

Deși infecția Hib poate apărea la orice grupă de vârstă, mai mult de 90% din cazurile de boală invazivă Hib apar la copii mai mici de 5 ani. Meningita Hib poate determina complicații cum sunt orbire, surditate și dificultăți de învățare, iar uneori poate duce la deces. Rezistența la antibiotice este o provocare tot mai mare, cu tulpini rezistente în toate regiunile lumii.

Vaccinurile conjugate Hib sunt utilizate din anii 1990 și au condus la declinul bolii invazive în 192 țări. În Regiunea Europeană, 51 din 53 State Membre au implementat recomandările OMS de includere a vaccinurilor conjugate Hib în programul de vaccinare a copiilor. Vaccinarea rămâne singura măsură eficientă de prevenire a bolii. Vaccinul Hib este disponibil în formule variate: vaccin lichid Hib conjugat (monovalent); vaccin lichid Hib conjugat combinat cu vaccin difteric-tetanic-pertussis (DTP) și/sau hepatitic B; vaccin Hib conjugat în combinație cu antigene meningococice; vaccin liofilizat Hib conjugat cu diluent salin (monovalent) și Hib conjugat liofilizat pentru uz cu DTP lichid, sau DTP în combinație cu alte antigene, cum sunt vaccinul polio inactivat sau hepatitic B.Vaccinurile Hib monovalente sau combinate cu alte antigene sunt sigure.

În ţările UE/SEE, cazurile de boală invazivă determinată de Haemophilus influenzae sunt rare. În anul 2015, 30 de ţări UE au raportat 3162 de cazuri confirmate de boală invazivă.

Cei mai afectaţi au fost copiii sub un an (4,5 la 100000 locuitori) şi adulţii de peste 65 de ani (1,9 la 100000). Rata totală de raportare a cazurilor confirmate a fost de 0,7 la 100000 de locuitori, cu o tendinţă ascendentă în perioada 2011-2015. Cele mai ridicate rate s-au înregistrat în Suedia (2,3 la 100000), Norvegia (1,9 cazuri la 100000), Danemarca (1,6 la 100000 de locuitori).

Schemele de vaccinare din toate ţările UE includ vaccinul Hib, ceea ce a condus la o reducere progresivă a infecţiilor cu serotip b.

Hepatita virală B

Multe state din Regiunea OMS Europa au plan de vaccinare universală împotriva hepatitei B pentru nou-născuți și copii mici. În 2009, 47 State din Regiunea OMS Europa au inclus hepatita B în programele de vaccinare; 29 țări cu grup țintă nou-născuții, 15 țări cu grup țintă copiii mici și 3 țări cu grup țintă copii mai mari sau adolescenți. Unele țări combină vaccinarea la nou-născuți/copii mici cu vaccinarea copiilor mai mari sau adolescenților.

Șase țări nu au introdus vaccinare universală împotriva hepatitei B: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia sau UK. Acestea au endemicitate foarte scăzută și consideră hepatita B ca o problema minoră de sănătate publică, asfel cheltuielile suplimentare nu ar fi justificate. Acestea administrează vaccin hepatitic B doar la grupe de risc bine definite, în completare la programul de screening al gravidelor și de vaccinare a nou-născuților expuși la infecție. Este improbabil ca această abordare să influențeze circulația VHB sau să controleze boala în aceste țări.

În anul 2015, 30 de state membre ale UE/EEA au raportat 24573 cazuri de infecție cu virusul hepatitei B, cu o rată de raportare de 4,7 la 100000 de locuitori; cea mai afectată de infecțiile acute și cronice a fost grupa de vârstă 25-34 ani, reprezentând 32% din cazuri; raportul masculin/feminin a fost de 1,6 la 1.

Datele privind transmiterea au fost complete pentru 9,6% din cazuri. Pentru cazurile acute cu informații complete, transmiterea heterosexuală a fost cel mai frecvent raportată (31,1%), urmată de cea nosocomială (16,3%), homosexuală (11,6%) și de transmiterea prin consum de droguri injectabile (11,3%). Transmiterea de la mamă la copil a fost cel mai frecvent raportată pentru cazurile cronice cu informații complete (65,3%).

În anul 2016, conform CNSCBT, în România s-au raportat 188 cazuri de HVB acută, 8 cazuri de HVB cronică şi nici un caz de hepatita B perinatal. Incidenţa HVB a fost de 0,99 la 100000 de locuitori, cu continuarea trendului constant descendent. Cele mai afectate judeţe au fost Bistriţa-Năsăud și Călărași. Grupa de vârstă cea mai afectată a fost 25-34 ani (24%). Categoriile de transmitere cu frecvența cea mai mare, au fost cea nosocomială (15,4%), urmată de cea heterosexuală (6,4%).

În anul 2017 au fost notificate 226 cazuri de hepatite virale tip B şi C, din care 119 cazuri de hepatită viralătip B (HVB) acută, 65 cazuri de hepatită viral ă tip C (HVC) acută, 2 cazuri de HVB cronică şi 4 cazuri de HVC cronică.

18. 04. 26

Parotidita epidemică (infecția urliană)

Oreionul este o infecție cauzată de virusul urlian și se transmite de la om-la-om prin contact direct sau prin picături aeriene. Este denumit și parotidită infecțioasă și afectează în primul rând glandele salivare. Simptomele inițiale sunt nespecifice cu cefalee, slăbiciune și febră, urmate în decurs de o zi de inflamația caracteristică a glandelor parotide. Oreionul este în general o boală moderată a copilăriei, care afectează mai frecvent copiii cu vârste 5 - 9 ani. Atunci când virusul urlian infectează adulții, complicațiile posibile pot fi grave. Complicațiile oreionului pot fi: meningita (15% din cazuri), orhita și surditatea; foarte rar, encefalită și defect neurologic permanent.

OMS recomandă integrarea strategiilor de control a infecției urliene cu marile priorități de control sau eliminare a rujeolei și rubeolei. Din momentul deciziei de introducere a vaccinului urlian, utilizarea vaccinului combinat ROR este foarte recomandată. Vaccinul ROR este inclus în programele de vaccinare din toate ţările europene, iar eforturile pentru eliminarea rujeolei si rubeolei, aduc indirect beneficii şi pentru prevenirea parotiditei epidemice.

În 2015, 28 țări EU/EEA au raportat 13519 cazuri, din care 5521 (41%) au fost confirmate cu laboratorul.

În România, infecția urliană este supravegheată la nivel național, din februarie 2014 prin “Metodologia de supraveghere a infecției urliene”, revizuită de INSP-CNSCBT în ianuarie 2018.

Vaccinarea împotriva infecției urliene se face din anul 2004, când s-a introdus vaccinarea cu o primă doză de vaccin rubeolă-oreion-rujeolă (ROR) la copiii în vârsta de 12-15 luni. În anul 2005, a fost introdusă vaccinarea cu o a doua doză de vaccin ROR pentru copiii în vârstă de 6-7 ani (clasa I). Din anul 2015, doza a doua de vaccin ROR se administrează la vârsta de 5 ani. Incidența a scăzut considerabil după introducerea vaccinării ROR.

Pe parcursul anului 2016, s-au raportat 682 cazuri suspecte de infecție urliană. Nu a fost raportat nici un deces. Cele mai multe cazuri au fost notificate de județele: Suceava (273), Hunedoara (128), Iași (97).[42]

În cadrul sistemului de supraveghere a infecției urliene, în anul 2017, s-au raportat 343 cazuri din 25 județe; din care 69 cazuri au fost confirmate, 53 probabile, 179 posibile, iar 42 s-au infirmat. Raportul masculin: feminin de aprox. 1,44 : 1, iar media de vârstă a cazurilor raportate a fost de aproximativ 13 ani (min.0, max.67).

Din cele 69 de cazuri confirmate, 21 au fost vaccinate cu o singură doză ROR, 8 cu două doze de ROR, iar restul nu aveau antecedente vaccinale. Nu a fost înregistrat nici un deces.

Difteria

Difteria este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae, se transmite prin contact fizic direct sau prin inhalarea de secreții ale tusei și strănutului de la persoane infectate.

Vaccinarea a redus foarte mult mortalitatea și morbiditatea prin difterie, dar în țările cu acoperire vaccinală scăzută este în continuare o problemă majoră de sănătate publică. În țările endemice pentru difterie, boala apare mai ales sub forme de cazuri sporadice sau mici focare epidemice. Difteria este fatală în 5 - 10% din cazuri, cu o rată a mortalității mai mare la copiii mici. Tratamentul constă în administrarea de antitoxină difterică, pentru neutralizarea efectelor toxice, și de antibiotice pentru distrugerea bacteriei.

Vaccinul pentru difterie este un toxoid bacterian, adică o toxină a cărei toxicitate a fost inactivată. Vaccinul se administrează în combinație cu alte vaccinuri, ca vaccin DTP sau ca vaccinul pentavalent. Pentru adolescenți și adulți, toxoidul difteric se combină cu toxoidul tetanic intr-o concentrație mai mică (vaccinul dT). OMS recomandă o vaccinare primară cu seria de 3 doze vaccinale de toxoid difteric, urmată de doza de rapel.

Pentru menținerea imunității împotriva difteriei, atunci când este nevoie de profilaxia antitetanică posttraumatică, indicat e să se administreze toxoid difteric și toxoid tetanic, nu numai toxoid tetanic.

În anul 2015, 11 ţări din UE/EEA au raportat 65 de cazuri confirmate cu laboratorul: 40 cauzate de C. diphtheriae şi 25 de C. ulcerans, cu o rată globală de raportare mai mică de 0,01 la 100000 de locuitori. Din cele 40 de cazuri confirmate cu C. Diphtheriae, cele mai multe au fost raportate de Letonia (9 cazuri), Germania (9 cazuri), Franţa (6 cazuri), Suedia (5 cazuri); cele mai multe cazuri s-au înregistrat la adolescenți și adulți tineri; majoritatea cazurilor erau nevaccinate sau cu un status vaccinal necunoscut.

În România, după introducerea vaccinării antidifterice în anul 1960, s-a înregistrat o scădere importantă a incidenței bolii; în 1989 s-au înregistrat ultimele 5 cazuri, iar din anul 1990 până în prezent nu a mai fost confirmat nici un caz de difterie. În anul 2016, conform CNSCBT, acoperirea vaccinală a fost evaluată pe baza metodologiei unitare care a avut în vedere toți copiii înscriși pe listele medicilor de familie; acoperirea vaccinală cu 3 doze de vaccin cu componentă difterică la vârsta de 24 de luni a fost de 90,3%.

Tetanosul

Tetanosul este o boală care se contractează prin expunerea la sporii bacteriei Clostridium tetani, acești spori există pretutindeni în sol și în tractul intestinal al animalelor și astfel poate contamina multe substanțe și suprafețe. Ca rezultat al ubicuității bacteriei (se afla pretutindeni), boala nu poate fi eradicată. Neurotoxinele produse în condiții de anaerobioză în plăgile contaminate cu sporii bacterieni duc la tetanos.

Tetanosul care apare în timpul sarcinii sau în ultimele 6 săptămâni de sarcină se numește “tetanos matern”, iar tetanosul care debutează în primele 28 zile de viață se numește “tetanus neonatal”.

Persoane de toate vârstele se pot îmbolnăvi de tetanos, dar boala este în mod particular frecventă și severă la nou-născuți și mamelor lor, dacă mamele nu sunt protejate de tetanos prin vaccinare cu toxoid tetanic. Tenanosul necesită tratament într-un spital de referință. Tetanosul neonatal, care este cel mai grav și fatal, este mai frecvent în zone rurale, greu de ajuns, unde nașterile au loc la domicilul gravidei, fără proceduri sterile adecvate și într-un mediu impropriu, necurățat. Tetanosul poate fi prevenit prin vaccinare cu vaccinuri care conțin toxoid tetanic VCTT.

OMS estimează că tetanosul a ucis aproape 49000 nou-născuți în 2013, o reducere cu 94% față de situația din 1988, când au murit în prima lună de viață 787000 nou-născuți.

Pe plan mondial, toate țările sunt dedicate ideii de "eliminare" a tetanosului matern și neonatal (TMN), adică o reducere a incidenței tetanosului neonatal la sub un caz la 1000 nou-născuți vii, pe an. În februarie 2017, 18 state nu aveau eliminat TMN.

În anul 2015, 26 de ţări din UE/EEA au raportat date pentru tetanos.

Au fost raportate 117 de cazuri, din care 67 au fost confirmate. Italia (n=48) a raportat 41% din totalul cazurilor.

Cea mai afectată grupă de vârstă a fost de 65 de ani și peste. Tendința de apariție a cazurilor a fost mai crescută în lunile calde, când activitățile în aer liber sunt mai frecvente. Din cele 67 cazuri, 17 (n=25%) au fost fatale, majoritatea la grupe de vârstă mai mari de 45 ani.

Epidemiologia actuală a tetanosului în UE/EEA poate fi explicată printr-o scădere a vaccinării sau prin reducerea imunității în rândul populației vârstnice. Din cauza severității tetanosului, este necesară menținerea unei acoperiri vaccinale crescute, pentru toate grupele de vârstă și aplicarea unei strategii de rapel în țările cu rate mai mari ale bolii.

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, s-au înregistrat 7 cazuri de tetanos (4 cazuri

cu deces), cele mai multe la grupa de vârstă 25-44 ani, toate în mediu rural, cu o incidență de 0,035 la 100000. În anul 2017 au fost raportate 14 cazuri suspecte de tetanos, din care 8 cazuri au fost confirmate.

Tusea convulsivă

Pertussis este o boală foarte contagioasă a tractului respirator, cauzată de Bordetella pertussis. Mulți copii care contractează pertussis au perioade de tuse ce durează de la 4 la 8 săptămâni.

Boala este mai periculoasă la copiii mici și se transmite ușor de la persoană-la-persoană, mai ales prin picăturile produse prin tuse sau strănut. Primele simptome apar de obicei la 7–10 zile după infectare, și includ febră ușoară, rinoree și tuse, care în cazurile tipice evoluează spre o tuse paroxistică, convulsivă. La copiii mici, perioadele paroxistice pot fi urmate de perioade de apnee. Pneumonia este o complicație relativ frecventă; convulsiile și encefalopatia apar mai rar. Pacienții netratați pot fi contagioși pentru 3 săptămâni sau mai mult de la debutul tusei.

Pertussis se poate preveni prin vaccinare. Pentru câteva decenii, programele de vaccinare ale copiilor au fost de mare succes în utilizarea vaccinurilor de calitate și prevenirea formelor grave de tuse convulsivă.

Scopul principal al vaccinării pertussis este de a reduce riscul de tuse convulsivă severă la copiii mici. Pentru aceasta, prioritatea continuă a programelor de vaccinare de pretutindeni este de a vaccina cel puțin 90 % din copiii mici cu trei doze de vaccin pertussis de calitate înaltă. Deși vaccinarea poate preveni pertussis la adolescenți și adulți, nu există dovezi suficiente că dozele vaccinale de rapel la aceste grupe de vârstă pot reduce formele severe de pertussis la copiii mici. Când o țară implementează programe pentru adulți, trebuie prioritizată vaccinarea personalului medical, mai ales cel aflat în contact direct cu mame gravide și copii mici. Vaccinarea gravidelor poate fi strategia adițională cost-eficientă pentru prevenirea bolii la copiii prea mici pentru a fi vaccinați.

În anul 2015, 29 de ţări UE/EEA au raportat 40195 cazuri (din care 36235 confirmate), cu o rată de 9,0 la 100000 de locuitori, similară celei din 2014. Cele mai mari rate de raportare s-au înregistrat în Norvegia (36,8 cazuri la 100000 locuitori), Olanda, Danemarca şi Spania, cu multe cazuri cu vârstă mai mare de 18 ani.

Formă clinică a tusei convulsive la adolescenți și adulți poate fi ușoară și de multe ori nu este recunoscută. Acest fapt reprezintă un risc de transmitere la sugarii prea mici pentru a avea finalizată prima serie de vaccinare anti-pertussis. Strategiile de vaccinare trebuie revizuite pentru a se asigura protecția sugarilor; posibile abordări includ vaccinarea femeilor gravide și adolescenților, precum și revaccinarea adulților.

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, au fost notificate 262 de cazuri suspecte de tuse convulsivă, cu 1 caz mai puțin față de 2015. Cel mai mare număr de cazuri s-a înregistrat la copii din grupa de vârstă sub 1 an. Raportul numărului de cazuri pe sexe feminin/masculin a fost de 2/1. Cele 72 cazuri confirmate corespund unei incidențe de 0,4 la 100000, în ușoară scădere față de anul precedent (0,5 la 100000).

În cursul anului 2017, au fost notificate 207 cazuri posibile de tuse convulsivă, din care 90 sunt considerate cazuri (40 confirmate și 50 probabile).