18. 08. 08

Laptele matern este un aliment natural perfect, totdeauna proaspăt, curat și disponibil 24 de ore/zi, în orice zonă geografică.

Colostrul este laptele matern pe care femeile îl produc în primele zile după naștere. Are consistență mai mare și o culoare gălbuie. El conține mai multe proteine decât laptele matur. Laptele matur este laptele matern produs după câteva zile de la naștere. Treptat, cantitatea de lapte crește și mama își simte sânii tari și grei. Consistența și compoziția laptelui variază și pe parcursul unei alăptări. La început, laptele este mai subțire, conține proteine, lactoză și alți nutrienți și satisface și setea copiilor pentru apă. De aceea, adăugarea de alte fluide pentru satisfacerea setei sugarului este inutilă și chiar dăunătoare, întrucât va influența cantitatea totală de lapte matern supt. La sfârșitul unei alăptări, laptele are o consistență mai crescută și este mai bogat în lipide, conferind sațietate.

Dat fiind faptul că laptele matern conține factori protectori (cu concentrație mare în colostrum), alăptarea conferă beneficii, reducând riscul pentru:

  1. infecții gastrointestinale (cu 64%), infecții respiratorii (cu 72%),  și ale urechii-otita medie (cu 50%), boli cardiovasculare, inclusiv hipertensiune arterială;
  2. diabet zaharat tip 2 (cu 39%) sau de tip 1 (cu 19-27%);
  3. atopie (sensibilitate excesivă la alergeni), astm (cu 42%) , boala celiacă (intoleranța la gluten), tulburări ale lipidelor (valori ale colesterolului total și LDL colesterolului, mai mici la vârsta de adult) si obezitate (cu 27% mai mic);
  4. mortalitate post-neonatală cu 21% mai mic în rândul copiilor alăptați și reducerea riscului de a dezvolta anumite tipuri de cancer în copilărie, cum ar fi leucemia (cu 30% mai mic în cazul alăptării timp de 6 luni) sau limfoamele.

Față de copiii care sunt hrăniți cu formulă de lapte, cei alăptați au un risc mai redus de a deveni obezi în copilărie, adolescență și maturitatea timpurie. Alăptarea poate fi, de asemenea, un factor important în apropierea dintre mamă și copil.

Unele studii au indicat scoruri mai mari la testele de inteligență la copiii care au fost alăptați timp de cel puțin 1 lună, față de cei care nu au fost alăptați sau au fost alăptați mai puțin de o lună. Acest efect benefic devine mai pronunțat la o durată mai mare de alăptare; sugarii prematuri hrăniți cel puțin o lună cu lapte matern înregistrează beneficii mai mari în privința scorului de inteligență măsurat la vîrsta de 7-8 ani, comparativ cu cei hrăniți cu formula de lapte (aproximativ 7 unități IQ în plus).

Pe lângă beneficul adus copiilor, alăptarea asigură beneficii și mamelor: pe termen scurt (grăbește involuția uterină, reduce riscul de hemoragie; crește posibilitatea de recăpătare a greutății corporale de dinainte de sarcină) și pe termen lung (reduce riscul de cancer ovarian și de sân și pe cel de a dezvolta diabet zaharat tip 2 în rândul femeilor cu istoric de diabet gestațional). De asemenea, s-a constatat un risc relativ de reducere a cancerului de sân de 4,3% pentru fiecare 12 luni de alăptare în plus.

Fără a fi considerată o metodă contraceptivă sigură, există dovezi care arată o probabilitate crescută ca mamele care practică alăptarea exclusivă să aibă o amenoree mai prelungită (iar probabilitatea de sarcină în timpul perioadelor de amenoree de lactație este la nivelul de 1,7% în primele 6 luni, dacă o femeie cu amenoree alăptează atât ziua cât și noaptea)

Avantajele economice ale alăptării iau în considerare scăderea costurilor pentru asigurarea alimentației copiilor atât pentru familie, cât și pentru societate, la care se adaugă diminuarea costurilor legate de scăderea incidenței și prevalenței cel puțin a bolilor diareice și respiratorii din perioada copilăriei. Dacă 90% din familii ar putea să respecte recomandările medicale de a alăpta exclusiv pentru 6 luni, s-ar economisi 13 miliarde dolari pe an și, anual ar putea fi prevenite 911 decese.

Child, Young în „Infant and Young Child Feeding” (2011) citează rezultatele studiilor care au arătat rolul alăptării în reducerea riscurilor pentru: infecțiile tractului respirator inferior (cu 72%), infecțiile gastrointestinale (cu 64%), otita medie (cu 50%), astm (cu 42%), diabetul de tip 2 (cu 39%) sau de tip 1 (cu 19-27%), și riscul cu 27% mai mic pentru obezitate; aceleași studii indică un risc de mortalitate post-neonatală cu 21% mai mic în rândul copiilor alăptați și reducerea riscului de a dezvolta anumite tipuri de cancer în copilărie, cum ar fi leucemia (cu 30% mai mic în cazul alăptării timp de 6 luni) sau limfoamele.

Sursa: Programul RO19 „Inițiative în sănătatea publică”, proiectul RO19.04 „Intervenții la mai multe niveluri pentru prevenția bolilor netransmisibile (BNT) asociate stilului de viață în România” - Ghidul de prevenție pentru stilul de viață sănătos și alte intervenții preventive prioritare pentru boli netransmisibile, în asistența medicală primară. Ghidul oferă cunoștinte de bază în ceea ce privește alimentația optimă a copiilor de la naștere și până la 2 ani, precum și femeilor în perioda de sarcină și alăptare. Acesta se adresează atât profesioniștilor din asistența medicală primară (medici de familie, moașe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari) cât și gravidelor sau femeilor care alăptează.

18. 08. 08

Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân (SMAS) este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, pentru a încuraja alimentația la sân şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume.

În documentul elaborat de WHO/UNICEF - Global Strategy for Infant and Young Child Feeding - (2003) cu privire la alimentația sugarilor, este consemnat ca o recomandare globală privind sănătatea publică faptul că, pentru a realiza o creștere și dezvoltare optimă și în deplină sănătate, sugarii ar trebui să fie alăptați exclusiv în primele șase luni de viață; apoi, pentru a răspunde nevoilor lor nutriționale în creștere, sugarii ar trebui să primească o alimentație complementară adecvată, în condiții de siguranță nutritivă, în timp ce se continuă alăptarea până la 2 ani și peste. De asemenea, OMS și UNICEF recomandă începerea precoce a alăptării în termen de o oră de la naștere.

Sloganul campaniei 2018 este „Alăptarea -fundament al vieții”. Alăptarea este o soluție universală care oferă tuturor un start corect și șanse egale în viață.

Obiectivul general al campaniei îl reprezintă asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, urmărind creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025. În prezent, la nivel mondial, mai puțin de 40% dintre copii sunt alăptați exclusiv la sân în primele 6 luni.

În studiile citate de Child Young în „Infant and Young Child Feeding” (2011), au fost identificate dovezi clare conform cărora alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării până la 12 luni este intervenția preventivă cu cel mai mare impact în reducerea mortalității infantile (13%), în timp ce alimentația complementară începută la 6 luni împreună cu continuarea alăptării s-a clasat a III-a (6%). S-a estimat că, cele două intervenții pot preveni aproape o cincime din mortalitatea copiilor sub cinci ani (în țările în curs de dezvoltare). Cel mai mare impact a fost legat de reducerea morbidității și mortalității prin diaree și pneumonie.

Alte obiective urmărite vizează creșterea nivelului de informare, conștientizare și responsabilizare a populației privind alimentația și sănătatea nou născutului și copilului mic, prin creșterea accesibilității la informații de specialitate de bază, precum și reducerea cheltuielilor pentru sănătate (spitalizare și tratament), a celor din gospodărie (alăptarea este accesibilă și gratuită) și de mediu (laptele de mamă este ecologic, nu poluează).

Astfel, prin măsurile de educație și promovare a sănătății privind alăptarea, pe lângă prevenirea a 823.000 de decese anuale la copiii sub 5 ani și 20.000 de decese anuale din cauza cancerului de sân și ovarian, s-ar putea economisi aproximativ 302 miliarde dolari la nivel global, în fiecare an. Nealăptarea este asociată cu o povară economică semnificativă la nivel mondial, de exemplu, costuri foarte mari din cauza morții premature, estimate la 14,2 miliarde de dolari în SUA, 223,6 milioane în China, 6,0 milioane în Brazilia și 118 milioane USD în Indonezia.

Printre țintele majore ale unei astfel de campanii se numără profesioniștii din asistența medicală primară (medici de familie, moașe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari), cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni, dar și gravidele sau femeile care alăptează, precum și părinții acestora.

Rezultatele urmărite prin aceste tipuri de manifestări vizează:

  1. Prevenirea malnutriției, sub toate formele sale - Malnutriția se referă atât la subnutriție, cât și la excesul de greutate și bolile netransmisibile asociate. Această dublă povară a malnutriției are consecințe majore asupra sănătății pe termen scurt și lung.
  2. Asigurarea securității alimentare chiar și în perioadele de criză - Conform „Declarației Mondiale asupra Nutriției” FAO/OMS/ROMA/ 1992 și a „Declarației asupra Securității Alimentare Mondiale” FAO/OMS/ 1996, „Securitatea alimentară există atunci când toți oamenii, în orice moment, au acces fizic și economic la alimente sigure și nutritive care îndeplinesc necesitățile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viață sănătoasă și activă”. Securitatea alimentară înseamnă accesul la alimente pentru toți oamenii în orice moment. Este afectată de disponibilitatea, accesibilitatea alimentelor, și de momentele de criză, de exemplu: foamete, dezastre naturale, conflicte, degradarea mediului.
  3. Ruperea cercului sărăciei - Foametea împinge familiile sărace într-o spirală descendentă și le împiedică să iasă din cercul sărăciei.

Date statistice la nivel internaţional, european şi naţional privind nivelul şi dinamica alăptării:

Datele OMS despre Europa arată că, în perioada 2006-2012, doar 25% dintre sugari au fost alăptați exclusiv în primele 6 luni, comparativ cu 43% dintre copiii din țările regiunii Asia de Sud-Est. Același studiu arată că în 21 de țări europene, procentul copiilor alăptați exclusiv până la vârsta de 6 luni este de 13%. Ratele cele mai crescute ale alăptării exclusive până la 6 luni din țările central europene se ating în Ungaria, Armenia, Moldova.

Există numeroase studii care arată ca există o strânsă corelație între alăptare și concediu plătit postnatal. Se observă rate crescute ale nivelului alăptării în țările nordice: Suedia, Norvegia, Islanda, Canada, unde femeile beneficiază de concediu postnatal plătit, față de Anglia, Irlanda, Israel, Belgia, unde ratele alăptării sunt scăzute. Deși în SUA femeile nu beneficiază de concediu postnatal plătit, rata alăptării se situează la un nivel cel puțin comparativ cu cel european.

În Europa, ratele de alăptare cele mai scăzute se înregistrează în Irlanda, Franța Belgia, Malta și Regatul Unit, iar cele mai crescute în țările nordice: Norvegia, Danemarca, Suedia, dar și în tări ca Turcia, Slovenia, Ungaria. În România, conform acelorași surse, copiii care au fost vreodată alăptați ating procentul de 88%.

Date statistice privind alimentația la sân în România:

Datele oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la situația alimentaţiei la sân în România în anul 2004 sunt redate mai jos:

  • Procentajul copiilor care au fost vreodată alăptaţi:
    • Total: 88,3 %
    • Urban: 88,0 %
    • Rural: 88,5%
  • Rata copiilor care sunt hrăniți exclusiv prin alăptare până la 6 luni:
    • Total:15,8 %
    • Urban: 14,3 %
    • Rural: 17,3 %
  • Rata iniţierii timpurii a alăptării:
    • Total: 12,0%
    • Urban: 10,5%
    • Rural: 13,5%

Conform unui studiu realizat de Asociația SAMAS, Sănătate pentru Mame și Sugari, în parteneriat cu Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” și Societatea Națională a Medicilor de Familie, se arată că în prima lună după naștere, româncele își alăptează copiii în procent de 80%. Rata alăptării exclusive a copilului până la șase luni este în creștere, ajungând la 29,8% în 2016, față de 12,6% în anul 2011.

În mediul rural, frecvența copiilor alăptați exclusiv la sân este mai crescută față de mediul urban (pentru sugarii cu vârste de sub 1 lună: 21%, între 1-4 luni: 29%, între 4-6 luni: 24%, în mediul rural, față de cei din mediul urban, pentru sugarii cu vârste de sub 1 lună: 20%, între 1-4 luni: 17%, între 4-6 luni: 18%). Acest raport se inversează în favoarea sugarilor cu vârste de 6 luni și peste, din mediul urban (26% dintre sugarii din mediul rural sunt alăptați până la 6 luni și peste, față de 45% din cei din mediul urban).

Educația mamei crește șansa de alăptare exclusivă. Durata alăptării crește proporțional cu nivelul de educație: 51% dintre mamele cu studii superioare își alăptează copiii conform recomandărilor actuale ( >6 luni). Procentul este mult mai mic la mamele cu studii postliceale (41%) și scade la jumătate la cele cu studii medii (25%) sau cu nivel de instrucție sub 8 clase (23%).

Consilierea prenatală are impact asupra duratei alăptării, medicul de familie își menține un rol important și în această formă de educație, fiind susținut, în special, de asistentele medicale, dar și de alte cadre medicale (medici pediatri, ginecologi, alte asistente, inclusiv cele cu activitate de educator perinatal asumată). Mamele care au primit consiliere antenatală privind alimentația exclusivă la sân a sugarilor, alăptează într-un procent mai mare. Dintre cele care alăptează 6 luni și peste, 32% au fost consiliate pro-alăptare prenatal. Educația perinatală privind alăptarea a fost furnizată în primul rând de medicul de familie (23%), urmat de asistentele din maternitate (15%), și de medicul ginecolog (12%). 10% dintre mame menționează că au primit sfaturi de la mai multe cadre medicale, atât de la medicul de familie cât si de la alți medici (neonatologi, pediatri sau de alte specialități). 5% dintre persoanele intervievate au fost consiliate de educatori perinatali.

18. 08. 08

1. Alcoolul și sănătatea publică

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), după fumat și hipertensiunea arterială, alcoolul este al treilea factor de risc pentru boală și moarte prematură pentru populația generală din Uniunea Europeană (UE). Pentru adolescenții și tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 24 ani, alcoolul este însă principalul factor de risc, fiind responsabil pentru 7% din anii de viață trăiți cu incapacitate sau pierduți prin deces prematur.

Alcoolul este implicat în producerea a peste 200 de boli diferite, între care: tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate şi altele), boli digestive (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită acută și cronică, gastropatie alcoolică), cancere (de tub digestiv şi sân), boli cardiovasculare (ischemice, hemoragice, hipertensiune arterială), sindrom alcoolic fetal, diabet zaharat, boli infecţioase (pneumonie, tuberculoză și altele), traumatisme (auto şi heteroagresivitate, suicid, omor, intoxicații accidentale, accidente rutiere, domestice sau profesionale). Pe lângă impactul asupra sănătății, consumul excesiv de alcool poate avea consecințe sociale dramatice: probleme relaționale (deteriorarea relațiilor familiale, separare, divorț, abuz și neglijare a copiilor), pierderea prietenilor, dificultăți materiale, pierderea locului de muncă, pierderea locuinței, excludere socială, probleme legale (amenzi, închisoare), comportament sexual nepotrivit (sex neprotejat, viol, sarcină nedorită).

Din punct de vedere al percepției consumatorului de alcool, există o discrepanță între consecințele pe care le resimte consumatorul însuși (cum ar fi prețul alcoolului, deteriorarea relațiilor familiale și sociale, probleme la locul de muncă) și costurile sociale suportate de societate, familie sau alte persoane ca urmare a deciziei sale de a bea (de exemplu, costurile serviciilor de sănătate, diminuarea venitului familiei). În mare măsură, această percepție se datorează faptului că multe dintre consecințele negative ale consumului (de exemplu bolile cronice, tulburările mentale sau degradarea relațiilor familiale) apar în timp. Această „percepție inadecvată pe care consumatorii și persoanele dependente de alcool o au asupra riscurilor” a fost subliniată de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) pentru a justifica importanța politicilor europene și naționale în domeniul alcoolului.

Prevenirea consecințelor consumului dăunător de alcool reprezintă una dintre prioritățile agendei politice a Organizației Mondiale a Sănătății încă din anul 1980 și una dintre ariile cheie ale intervențiilor în domeniul sănătății publice la nivel național.

2. Consumul de alcool la nivel mondial

La nivel global, consumul anual de alcool este de 6,3 litri de alcool pur/persoană în vârstă de 15 ani și peste. Cu 10,9 litri de alcool pur/persoană, Europa este regiunea cu cel mai înalt nivel al consumului, urmată de continentul american, China, unele țări din Africa, sud-estul Asiei și regiunea Mediteranei de est.   Aproximativ 266 milioane de europeni în vârstă de peste 15 ani consumă zilnic cantităţi reduse sau moderate de alcool (de până la 40 grame la bărbați și 20 grame la femei), iar 58 milioane (15% din europeni) depăşesc acest prag.

Aproximativ 20 milioane de persoane (6% din europeni) consumă mai mult de 60 grame de alcool la bărbați sau 40 grame la femei (consum dăunător, excesiv, de risc), 23 milioane de persoane sunt dependente de alcool (5% din bărbații Europei și 1% din femei).

Nouă din 10 persoane dependente nu primesc tratament. În toate regiunile, bărbaţii sunt mai frecvent consumatori de alcool, experimentează de patru ori mai frecvent episoade de consum excesiv.

Ultimele două decenii au adus schimbări semnificative în comportamentul europenilor față de alcool, având un impact decisiv asupra poverii bolilor și mortalității atribuibile alcoolului. Tendința descrescătoare a consumului de alcool a început din anul 1990, țările mediteraneene înregistrând o reducere cu mai mult de o treime a volumului de alcool consumat, iar țările central și vest europene cu aproape un sfert. În țările est și sud-est europene consumul s-a menținut la un nivel constant.

Între diferitele state și regiuni europene există diferențe substanțiale în ceea ce privește volumul și modelele de consum. În ţările central-estice şi est europene nivelul de consum este superior mediei UE și sunt preferate băuturile spirtoase. În ţările central-vestice şi vest europene, modelul de consum este mediteraneean (consum zilnic sau aproape zilnic a unor cantități moderate sau reduse de alcool), frecvența episoadelor de ebrietate este redusă, iar băutura preferată este berea (cu excepția Franței). Marea Britanie şi Irlanda au un tipar de consum mai apropiat de cel al ţărilor nordice.

În țările nordice şi nord-est europene volumul de alcool consumat este inferior mediei UE, caracteristice fiind toleranţa socială crescută pentru stările de ebrietate și consumul de tip episodic excesiv (cu perioade mai lungi de o zi în care sunt consumate cantități mari de alcool, alternând cu perioade de abstinență sau consum redus până la moderat). În ţările sud europene, modelul de consum este mediteraneean, nivelul de consum este înalt (cu excepţia Ciprului şi a Maltei), iar toleranţa socială pentru starea de ebrietate este redusă.

3. Consumul dăunător de alcool (excesiv, de risc, periculos)

OMS definește consumul excesiv de alcool ca fiind consumul a cel puțin 60 grame alcool pur la bărbați sau 40 grame alcool pur la femei, cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. În alte studii, consumul dăunător este descris ca fiind consumul a cel puțin 5 băuturi alcoolice cu o ocazie, cel puțin o dată unele în ultimele 30 de zile. Consumul excesiv de alcool reprezintă consumul cu cele mai înalte riscuri din punct de vedere al consecințelor medicale, sociale și legale, având, din acest punct de vedere, o valoare înalt predictivă. Locuitorii țărilor nordice, ai țărilor baltice, dar și românii sunt între băutorii cu un model de consum de tip excesiv.

UE este “centrul industriei de alcool”, furnizând un sfert din producția globală de alcool și peste jumătate din producția de vin. Producția și comercializarea alcoolului furnizează aproximativ 9 miliarde € în economia globală Europei, la care se adugă 25 de miliarde € obținute în urma regimurilor guvernamentale de taxare și impozitare, aceste beneficii fiind puțin influențate de politicile de prevenție în domeniul alcoolului. Pe de altă parte, un număr important de persoane sunt angajate în sectoare economice legate de producția și comercializarea alcoolului, de exemplu restaurante și baruri

4. Consumul de alcool în România

În România consumul de alcool la populația în vârstă de 15 ani și peste este de 14,4 litri de alcool pur/persoană/an, cu o evoluție crescătoare în ultimul deceniu. Din acest consum, 25% este reprezentat de alcoolul neînregistrat, produs în gospodării, în afara regimului guvernamental de control. Consumul de alcool realizat exclusiv de populația băutoare este de 21,3 litri de alcool pur/persoană/an. Aproximativ 92% din bărbați și 70% din femei au consumat cel puțin o dată în viață alcool, în timp ce 2/3 din populație consumă alcool în mod regulat.

România ocupă locul 3 în UE după cantitatea de alcool consumată, locul 5 în topul țărilor cu un model de consum de alcool excesiv și locul 2 în rândul țărilor cu cel mai dăunător model de consum.

Băutura preferată a românilor este berea. Mai puțin de 60% din români consumă vin, iar băuturile spirtoase sunt consumate de 39% din băutorii sub 35 de ani și aproximativ 42% de cei în vârstă de 35-65 de ani.

18. 06. 28

Legislaţie internaţională în domeniul antidrog

Convenţii internaţionale Ratificate la nivel naţional prin:
Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972; Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia;
Convenţia naţiunilor unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope; Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;
Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope; Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;
Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003; Legea nr. 332/2005 de aderare a României la Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului (M.Of. nr. 1088/02.12.2005);
Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006. Legea nr. 214/02.07.2007 de aderare a României la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est (M.Of. nr. 475/16.07.2007).

Legislaţie naţională în domeniul antidrog

  1. Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

  2. Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope;

  3. Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri;

  4. Legea nr. 64/ 2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;

  5. Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare;

  6. Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

  7. Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;

  8. Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog;

  9. H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020;

  10. H.G. nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;

  11. H.G. nr. 78/24.06.2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România;

  12. H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;

  13. H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;

  14. Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevazute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare si evaluare.

Legislaţie secundară (acte normative incidente, ordine, dispoziţii)

  1. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;

  2. Legea nr. 477 din 8 noiembrie 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

  3. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

  4. Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului;

  5. Legea nr. 677 din 21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

  6. O.U.G. nr. 34 din 19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

  7. Ordonanţa nr. 27 din 30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;

  8. Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

  9. Ordinul comun MSP şi MIRA nr. 770 şi respectiv nr. 192 din 2007 pentru aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, etc. (Anexa nr. 1);

  10. Ordin nr. 1389 din 4 august 2008 privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri;

  11. Ordin nr. 1216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;

  12. Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Justiţiei nr. 898/725/2002 privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în penitenciare;

  13. Decizia nr. 16 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri;

  14. Decizia nr. 17 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a consumatorului de droguri.

Legislaţie în domeniul precursorilor de droguri

Texte internaţionale

  1. Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.

Reglementări comunitare

  1. Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri;

  2. Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului privind supravegherea comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe.

Reglementări naţionale

  1. Legea nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

  2. O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobată prin Legea nr.186/2007;

  3. H.G. nr. 358/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

Alte acte normative incidente

  1. Lege nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Documente strategice

Documente strategice internaţionale

  • Declaraţia politică de la Viena (martie 2009);
  • Planul de acţiune (al Declaraţiei politice de la Viena) pentru o cooperare internaţională către o strategie integrată şi echilibrată de combatere a problematicii drogurilor la nivel mondial.

Documente strategice europene

  • Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005-2012, adoptată de Consiliul European în 16-17 decembrie 2004;
  • Planul de acţiune al Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2009-2012 (2008/C 326/09);
  • Programul multianual Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European (2010/C 115/01) şi Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru implementarea Programului multianual Stockholm;
  • Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene (COM(2010) 673).

Documente strategice naţionale

  • Programul de guvernare al României 2009-2012 (Capitolul 20 - Ordine şi siguranţa cetăţeanului) aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 23/12.2009 de aprobare a Programului de guvernare al României 2009-2012 (M.Of. nr. 907/23.12.2009);
  • Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, aprobată prin H.G. nr. 1040/13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013;
  • Strategia naţională antidrog 2005-2012, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012;
  • Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2010-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.369/2010 privind aprobarea Planului de actiune pentru implementarea Strategiei nationale antidrog în perioada 2010-2012;
  • Evaluarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2012;
  • Strategia naţională antidrog 2013-2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2013-2016, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020;
  • Monitorizarea activităţilor, pentru perioada 2013-2014, din Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2013-2020;
  • Programul de guvernare 2016;
  • H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;
  • H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.
18. 06. 28

Potrivit rezultatelor ultimului studiu în populaţia generală – GPS 2016, la nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului oricărui tip de drog ilicit de 7,6%. Prevalenţa în ultimul an a acestui tip de consum este de 4,1%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,8%. Faţă de studiul anterior, se observă creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferenţele de tendinţă, înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.

Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România.

După canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%. Urmează: cocaină/crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină – câte 0,3%.

Consumul de canabis în populația generală

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de canabis de 5,8%. Prevalenţa în ultimul an a consumului de canabis este de 3,2%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,4%.

Indiferent de perioada de timp analizată, consumul de canabis este mai prevalent în rândul bărbaţilor, valorile înregistrate fiind de două ori mai mari, comparativ cu nivelul observat în cazul femeilor. Astfel, 7,9% dintre bărbați și 3,8% dintre femei au consumat cel puțin o dată în viață canabis, 4,3% dintre bărbați și 2% dintre femei au consumat în ultimul an, iar 2,1% dintre bărbaţi și 0,7% dintre femei au declarat un consum actual de canabis. Între cele două sexe, există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte comportamentul faţă de consumul de canabis pentru toate cele 3 perioade de referinţă.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut, 21,3 ani. Peste o treime dintre respondenţi (35%) au început acest tip de consum la vârsta adolescenței (sub 19 ani), în timp ce, 43% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de canabis la vârste tinere, 20-24 ani.

Unul din 10 (10%) adulți tineri (15-34 ani) au încercat de-a lungul vieții să fumeze canabis, unul din 20 (5,8%) au fumat în ultimul an și unul din 40 (2,5%) a declarat consum de canabis în ultima lună. Ca și în cazul populației generale, raportul bărbaților tineri consumatori de canabis la femeile consumatoare din aceeași categorie de vârstă, înregistrează valoarea 2 pentru consumul experimental sau recent și chiar 3 pentru consumul actual. Majoritatea adulților tineri care au fumat canabis în ultima lună (60% dintre bărbații tineri și 83% dintre femeile tinere) au declarat un astfel de comportament cu o frecvență între o zi și 3 zile pe săptămână.

Comparativ cu studiul anterior, canabisul este singura substanță pentru care s-au înregistrat creșteri ale consumului pentru toate cele trei intervale de referință, între 26% (pentru consumul de-a lungul vieții) și 60% (pentru consumul recent).

Consumul de stimulanți în populația generală - Ecstasy

În cazul consumului de ecstasy, 0,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani a declarat că a consumat acest tip de drog cel puţin o dată în viaţă, în timp ce, 0,1% dintre respondenţi au menționat un astfel de consum în ultimul an. Nu s-a înregistrat consum în ultimele 30 zile.

Dacă în cazul bărbaților, 0,8% au declarat că au consumat ecstasy de-a lungul vieții și 0,2% au menționat că au consumat și în ultimul an, ponderea femeilor consumatoare este aceeași și pentru consumul experimental și pentru consumul recent, respectiv 1%.

În funcţie de categoria de vârstă a respondenţilor, indiferent de perioada de referință a prevalenței (de-a lungul vieții sau în ultimul an), cele mai multe persoane consumatoare se încadrează în grupa de 15-24 ani (0,7% și 0,3%), pe următorul loc situându-se cele din categoria 25-34 ani (0,6% și 0,2%). De altfel, consumul experimental de ecstasy se înregistrează în populația generală din toate grupele de vârstă analizate, în timp ce, consumul recent a fost menționat doar de persoane în vârstă de până la 44 ani.

În funcţie de nivelul educaţional, analiza datelor privind consumul de ecstasy indică cele mai mari valori ale acestui tip de consum pentru persoanele care au absolvit cel mult studii gimnaziale (0,6% în cazul consumului experimental și 0,3% pentru consumul în ultimul an), în această categorie înscriindu-se și cei care la momentul realizării studiului erau liceeni. Pe poziţia a doua, atât pentru consumul experimental, cât şi pentru cel recent, se situează respondenţii care au declarat studii liceale și postliceale (0,4%, respectiv 0,1%). Populația cu un nivel de școlaritate ridicat a menționat doar consum experimental (0,4%).

În urma analizei datelor, în funcţie de mediul de rezidenţă, se constată un consum experimental de ecstasy de 3 ori mai ridicat în mediul urban (0,6% faţă de 0,2%), în timp ce, consumul recent este la fel de prezent în ambele medii (0,1%).

Cu prevalenţe variind de la 1,1% (Regiunea Nord-Vest), la 0,1% (Regiunea Centru și Regiunea Nord-Est), consumul experimental de ecstasy este prezent în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepția o reprezintă Regiunea Sud), în timp ce, consumul recent se înregistrează doar în 4 regiuni.

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de cei care au afirmat consum de ecstasy pe parcursul vieţii, a fost 15 ani, iar cea mai mare, 29 ani. Deşi nu se înregistrează debut precoce (înainte de 14 ani) în consumul de ecstasy, proporţia celor care au început acest tip de consum la vârste cuprinse între 15 şi 19 ani este de 34,6%.

Consumul de stimulanți în populația generală - Cocaină/crack

Consumul de cocaină/crack înregistrează al patrulea nivel al prevalenţei în „clasamentul” drogurilor ilicite. Astfel, 0,7% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, inclusă în eşantion, a experimentat consumul de cocaină/ crack, 0,2% dintre respondenţi au declarat consum recent de cocaină/ crack, iar 0,1% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Acest comportament este specific în special adulților tineri (15-34 ani), care au experimentat consumul de cocaină/crack în proporție de 1%, 0,2% au consumat în ultimul an, pentru ca, în ultima lună, să se înregistreze consum al acestor substanțe doar în populația cu vârste între 35 și 64 ani (0,1%).

Dacă în ceea ce priveşte experimentarea stimulanților de tip cocaină/crack, procentul bărbaților consumatori este aproape dublu față de cel al femeilor consumatoare, 0,8% față de 0,5%, în privinţa consumului recent și al celui actual, se observă prevalenţe similare pentru cele două genuri: 0,2% masculin şi 0,2% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultimul an, respectiv 0,1% masculin şi 0,1% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultima lună.

Consumul de cocaină/crack este experimentat atât în mediul urban, cât și în mediul rural raportul prevalențelor înregistrate în cele două medii fiind de 4,5, doar persoanele din mediul urban manifestând un astfel de comportament în ultimul an și în ultima lună.

Cu excepţia Regiunii Sud-Vest, în celelalte 7 regiuni ale ţării, se înregistrează consum experimental de cocaină/crack, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în București-Ilfov (1,3%), Regiunea Vest (1,1%) și Regiunea Nord-Vest (0,8%). În schimb, consumul actual de cocaină/crack se restrânge în Regiunea Vest (0,6%) și Regiunea Nord-Vest (0,2%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 18 ani, iar cea mai mare, 34 ani. 42,3% dintre respondenţi au debutat în consumul de cocaină/crack la vârste cuprinse între 20 şi 24 ani, 32,2% au început acest tip de consum între 25 şi 29 ani.

După o perioadă de creștere începută în anul 2010, în 2016 se remarcă o stabilizare a prevalențelor consumului de cocaină/crack de-a lungul vieții și în ultimul an la nivelul celor identificate în studiul anterior (2013), dar se înregistrează o revenire a consumului actual al acestor substanțe stimulante.

Consumul de stimulanți în populația generală - Amfetamine

În anul 2016, amfetaminele înregistrează în România o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, în timp ce, pentru consumul recent se constată o prevalenţă de 0,1%. Pentru acest tip de drog, nu se constată la nivel naţional consum în ultimele 30 de zile.

Dacă în cazul consumului experimental de amfetamine, prevalenţa în rândul populaţiei masculine este de 6 ori mai mare decât cea observată în rândul celei feminine (0,6%, faţă de 0,1%), doar bărbații continuă să consume în ultimul an – 0,1%.

Cea mai mare prevalență de-a lungul vieții se înregistrează în grupa de vârstă 25-34 ani (0,6%). Nu se înregistrează consum de amfetamine pentru respondenţii cu vârsta peste 54 ani.

Ca în cazul celorlalte tipuri de droguri analizate, amfetaminele sunt consumate cu predilecţie în mediul urban, decât în cel rural, unde se înregistrează o prevalenţă de 5 ori mai mare: 0,5%, faţă de 0,1%.

Exceptând populația din Regiunea Sud-Vest, respondenții din celelalte 7 regiuni de dezvoltare economică a României au declarat consum de amfetamine, cei mai mulți fiind din București-Ilfov (0,7%) și din Regiunea Nord-Vest (0,7%). Aceste regiuni sunt cele în care s-a înregistrat consum recent - București-Ilfov, 0,1% și Regiunea Nord-Vest, 0,4%.

Pentru debutul în consumul de amfetamine se înregistrează o vârstă medie de 21 ani. Debutul în consumul de amfetamine s-a realizat în proporții similare la vârste cuprinse între 15-19 ani (46,4%) și 20-24 ani (45,9%). Cea mai mică vârstă de debut a fost 16 ani.

Consumul experimental de amfetamine se stabilizează la un nivel foarte scăzut.

Heroină și alte opiacee

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de heroină de 0,3%. Prevalenţa atât în ultimul an, cât și în ultima lună, prezintă aceeași valoare, 0,1%.

În cazul consumului de heroină, bărbaţii înregistrează o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, faţă de 0,2% în rândul femeilor. În cazul consumului recent, nu există o diferenţiere a consumului de heroină între cele două sexe: 0,2% pentru bărbaţi, respectiv 0,1% pentru femei. Cât priveşte consumul actual de heroină, acesta înregistrează aceeaşi valoare – 0,1%, atât în rândul bărbaţilor, cât şi în rândul femeilor.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 16 ani, iar media vârstei de debut este de 22,3 ani. O treime dintre respondenţi (33%) au început acest tip de consum la vârste foarte fragede (sub 19 ani), în timp ce, 46,1% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de heroină la vârste cuprinse între 20-24 ani.

În ceea ce privește tendințele înregistrate în perioada analizată, 2004-2016, se remarcă o stabilizare a consumului de heroină de-a lungul vieții la nivelul anului 2010, dar și apariția consumului recent și actual (la valori foarte mici).

Noile substanțe psihoactive

Conform rezultatelor GPS 2016, după canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive. Astfel, 2,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani inclusă în eşantion a experimentat consumul de NSP, 0,9% dintre persoanele intervievate au declarat consum de NSP în ultimul an, în timp ce, doar 0,3% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Indiferent de perioada analizată, populația de sex masculin consumatoare de NPS reprezintă dublul populației feminine care prezintă același comportament (3,4% faţă de 1,6%, 1,3% față de 0,6%, respectiv 0,5% faţă de 0,2%).

Consumul de NPS este experimentat cu precădere de populaţia tânără, aproape toți consumatorii (91%) debutând în intervalul de vârstă 15-24 ani.

Pe categorii de vârstă, cele mai mari prevalenţe ale consumului de NPS se înregistrează în rândul populaţiei tinere: 15-24 ani - 5% consum experimental, 2,1% consum actual și, respectiv 0,6% consum recent - şi 25-34 ani - 3,7% consum experimental, 1,4% consum recent și, respectiv 0,6% consum actual.

Noile substanțe psihoactive experimentate de participanții la studiu: substanțele sintetice (1,3%), ierburi (0,7%), piperazine (0,4%), GLB (0,4%), spice (0,3%, ketamină (0,3%), Nexus (0,2%), mefedrona (0,2%).

Cele mai ridicate prevalenţe ale consumului pentru acest tip de drog se observă în rândul respondenţilor care au studii universitare şi postuniversitare, 3,7% au consumat cel puțin o dată în viață, 1,4% au consumat în ultimul an și 0,4% au consumat în ultima lună. Rezultatele sunt explicabile prin prisma identificării unor prevalenţe similare a acestui tip de consum în rândul categoriei de vârstă 25-34 ani.

În funcţie de mediul de rezidenţă, ca şi în cazul celorlalte tipuri de droguri ilicite, se constată un consum predominant de NSP în mediul urban, indiferent de perioada de timp considerată ca şi perioadă de referinţă, 3,2% dintre respondenţii care locuiesc în mediul urban au declarat consum experimental de NPS, faţă de 1,1% dintre cei care îşi au rezidenţa în mediul rural, 1,2% dintre cei din mediul urban au declarat consum de NSP în ultimul an, faţă de 0,3%, în mediul rural, în timp ce, consumul actual înregistrat în mediul urban este de 0,5%, față de 0,1% în mediul rural.

Ca în cazul canabisului, în toate regiunile ţării se înregistrează consum experimental de NPS, de la 0,7% în Regiunea Nord-Vest la 4,9% în București-Ilfov. De asemenea, consumul recent este răspândit la nivel național, fiind observat în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepție în Regiunea Sud-Est), de la 0,1% în Regiunea Nord-Est, la 2,3% în București-Ilfov. În schimb, doar populația din 4 regiuni a consumat și în ultima lună, cea mai mare prevalență fiind declarată de locuitorii din București-Ilfov (1%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de NSP, a fost 12 ani.

Concluzii

  1. Comparând rezultatele ultimelor două studii privind prevalența consumului de droguri în România (2013 și 2016), se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1%, la 1,7%. Diferenţele de tendinţă, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creştere a consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.
  2. Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populația generală, cât și în cea școlară. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal (februarie 2014) și implementarea măsurilor privind tratamentul ca alternativă la închisoare, a devenit și drogul principal pentru care se solicită cu preponderenţă asistenţă în sistemul de tratament ambulatoriu.
  3. România continuă să se numere printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, fiind pentru majoritatea drogurilor sub media europeană a consumului.
  4. După o perioadă de declin, sunt semne ale creșterii consumului de noi substanțe psihoactive în rândul populației generale, în special al tinerilor. Totuși, problemele relaționate cu acestea sunt în declin, numărul cazurilor admiterilor la tratament sau a urgențelor datorate consumului de NSP fiind în scădere față de anul anterior.