17. 09. 08

smallpox011347 – „Moartea Neagră”, aşa cum era denumită ciuma sau pesta,  lovește Europa, producând moartea a circa 50-200 milioane de oameni, în doar șapte ani.

[Câteva informaţii despre ciumă/pestă:

Pe continentul european, au existat mai multe pandemii de ciumă, cea numită Ciuma lui Iustinian (541-542), cea numită „Moartea Neagră”, în secolul XIV și o a treia pandemie, datată 1855. 

„Moartea Neagră” a pornit, se crede, din China sau Asia Centrală şi a călătorit de-a lungul Drumului Mătăsii, ajungând în Europa în 1347. Între anii 1348-1350, a bântuit continentul, ucigând 30-60% din locuitori. Ulterior, boala a mai apărut de câteva ori în Europa, în secolele care au urmat, dar niciuna dintre aceste epidemii nu a mai avut puterea distrugătoare a „Morţii Negre” din Evul Mediu.

Ciuma (pesta) este o boală produsă de bacteria Yersinia pestis şi transmisă de la şobolani la om, prin înţepăturile puricilor care se hrănesc cu sângele ambelor specii, prin contact direct sau în mod excepțional, prin inhalare.

Semne și simptome - După o perioadă de incubație de 3 - 7 zile, persoanele infectate prezintă simptome asemănatoare cu cele ale gripei: febră mare, frison, durere de cap, dureri la nivelul corpului, stare de slăbiciune, greață și vomă.

Ciuma se poate manifesta sub mai multe forme:

  • Ciuma bubonică, forma cea mai comună, se manifestă prin apariţia pe corp a unor umflături (ganglioni inflamaţi), mai ales în zona gâtului, subţiorilor şi vintrelor (zona inghinală). Nodulii limfatici (gangionii) inflamați, devin tensionați și dureroși. În stadiile mai avansate ale bolii acești noduli dureroși supurează, denumirea populară a acestora fiind aceea de ”bube”;
  • Ciuma septicemică apare când infecția se răspândește direct în sânge, fără a mai forma ”bubele”. În acest caz, infecția poate fi produsă fie de înţepăturile de purici, fie prin contact direct al pielii lezate cu materiale infectate. Forma de ciumă septicemică se poate întâlni și în stadiile avansate ale ciumei bubonice;
  • Ciuma pneumonică (ciuma plămânilor) este forma cea mai gravă, apărând de obicei ca o complicație a ciumei bubonice. Ciuma pneumonică este foarte  periculoasă şi datorită faptului că se poate transmite direct de la o persoană la alta, prin picături de salivă (tuse, strănut).

Prevenire:

Ciuma a fost una dintre cele mai răspândite zoo-antroponoze (zoonoze = boli transmise de la animale la om; antroponoze = boli transmise prin intermediul insectelor). Actualmente, ciuma sau pesta este endemică (larg răspândită) în multe țări din Africa, Asia, America și fostele țări Sovietice, evoluând cu cazuri sporadice şi/sau mici focare epidemice în anumite zone ale globului. Distribuția geografică a ciumei este strâns legată de cea a rozătoarelor infectate care se găsesc pe toate continentele (exceptând Australia) în zonele tropicale, subtropicale și în cele temperate mai calde. Epidemii de ciumă s-au înregistrat în mod continuu din 1990, dar cele mai afectate țări sunt Madagascar, Republica Democratică Congo și Peru.

Ciuma este supusă Regulamentelor Internaţionale pentru maladiile carantinabile. (Carantina = măsură sanitară profilactică pentru cazurile de izbucnire a unor boli contagioase cu caracter epidemic sau pandemic, constând în izolarea persoanelor bolnave). Prevenţia se realizează cu sulfamide şi tetracicline (pentru protecţia contacţilor, cu expuneri la risc), dar mai ales prin vaccinare, cu vaccinuri omorâte cu formol sau cu agenţi vii atenuaţi. În mod obişnuit, vaccinarea se recomandă personalului laboratoarelor, călătorilor, militarilor care ajung în zonele enzootice. 

Alte măsuri de prevenţie constau în: educarea populaţiei expuse riscului, dezinsecţia animalelor de companie şi domestice, evitarea înţepăturilor produse de purici, utilizarea de repelenţi şi insecticide, deratizarea şi protecţia rezervelor de hrană, pentru a împiedica accesul rozătoarelor, evitarea manipulării animalelor sau a carcaselor acestora din zonele endemice cu ciumă, evitarea contactului cu pacienții cu forme pneumonice, plăgi supurative (”bube”) sau materiale folosite la acoperirea acestora.]

Surse:

17. 09. 01

variola 2În anul 1350  î.e.n – Se înregistrează prima epidemie de VARIOLĂ, documentată istoric, ce apare în timpul războiului dintre egipteni şi hitiţi, decimând ambele tabere.

1157  î.e.n - Faraonul Ramses al V-lea moare în Egipt. Studiind cauza morții, cercetătorii  au descoperit leziuni lăsate de variolă, Ramses devenind astfel unul din cele mai vechi cazuri observate.

430  î.e.n - Epidemia de variolă lovește Atena în timpul războiului Peloponezian, reducând populația orașului cu 20% (30.000 de locuitori).

[Câteva informaţii despre variolă, singura boală infecţioasă eradicată:

Variola este o boală foarte contagioasă determinată de virusul variolic, cu o mortalitate mare (între 20-40%, pentru forma severă). Se transmite de la o persoană la alta pe cale respiratorie (prin tuse, strănut) sau prin contactul direct cu crustele sau cu lichidul din vezicule/pustule (colecţii de puroi). Se poate transmite şi prin obiectele personale ale pacientului sau lenjeria de pat.

Simptomele variolei apar după o perioadă de incubaţie de 12 zile şi includ: febra înaltă (40 grade Celsius), oboseala, cefaleea şi durerile de spate, urmate de o erupţie cutanată roşie şi aplatizată, iniţial la nivelul feţei şi al membrelor superioare, pentru ca apoi să se răspândească pe tot corpul. În circa 2-3 săptămâni, eupţia devine fermă şi bombată şi se transformă în pustule, apoi în cruste, ce vor cădea la 3-4 săptămâni de la prima apariţie a simptomelor, lăsând cicatrici permanente.

Variola este cunoscută ca singura boală infecţioasă care a fost eradicată la nivel mondial.  Acest termen, eradicare, a fost iniţial definit de OMS ca reprezentând eliminarea bolii clinice determinate de virusul variolei, fără a fixa ca obiectiv eliminarea virusului. Drept urmare, certificarea eradicării globale atestă dispariţia de pe glob a bolii clinice, prin întreruperea transmiterii de la om la om. Ultimul caz s-a înregistrat în Somalia, în octombriei 1978. Certificarea eradicării variolei de catre OMS s-a bazat pe absenţa oricărui caz clinic, garantată de o supraveghere continuă şi efectivă.

A rămas în atenţie problema stocurilor de virus, deţinute de două laboratoare de cercetare din lume: Centrul de Control al Bolilor (CDC) Atlanta, SUA şi Institutul de Preparare a Virusurilor din Koltsovo, Rusia. Organizaţia Mondială a recomandat acestor centre adoptarea unor măsuri stricte de siguranţă, ultimul termen de inactivare fiind iniţial în 1999, dar ulterior a fost prelungit. Ca măsură extremă de siguranţă, OMS păstrează în rezervă 500.000 de doze de vaccin antivariolă.

Referitor la apariţia variolei pe teritoriul Românie, datele sunt extrem de sărace, dar se presupune ca certă prezenţa bolii la noi la începutul secolului al XIX-lea. Vaccinarea antivariolică s-a practicat în Valahia începând cu anul 1832. În 1917 se înregistrează un focar epidemic restrâns în regiunea muntoasă a actualului judeţ Vrancea, urmată un an mai târziu, în 1918, de încă o epidemie, având ca sursă de infecţie armatele coloniale franceze, în regiunile Muntenia şi Dobrogea. Începând cu anul 1919, nici unul dintre cazurile rare raportate Ministerului Sănătăţii nu au fost confirmate.]

Anul 1000 e.n. - Chinezii folosesc „variolarea” sau „variolizarea” împotriva variolei, o metodă de expunere a persoanelor sănătoase la o formă ușoară a virusului, reducând rata mortalității.

variola 1[Termenul provine din latinescul „variola” – „vărsat” şi se referea la punerea în contact a unei persoane sănătoase cu fluide (secreţii) prelevate de la un bolnav cu o formă uşoară a bolii, realizând astfel protejarea acesteia de formele grave de îmbolnăvire. S-au încercat diferite tehnici: aplicarea de puroi sau bucăţi de cruste variolice pe mucoasa nazală (în China) sau introducerea subcutanată (sub piele) sau intradermică, cu ajutorul unui ac, de puroi uscat sau serozitate (lichide) din pustule (bube), în regiuni ca Persia, Caucaz, Africa, Imperiul Otoman şi ulterior, Europa.]

Surse:

17. 08. 25

Medicii, furnizorii de servicii de sănătate, dar şi pacienţii se confruntă cu numeroase întrebari, referitoare la calendarul de vaccinare, la precauţii şi contraindicaţii, la numărul de vaccinuri care pot fi administrate concomitent, la identificarea şi interpretarea efectelor adverse.

În plus, personalul medical este responsabil şi cu educarea părinţilor şi a pacienţilor, prin selectarea adecvată a informaţiilor ce pot şi trebuie oferite pentru ca aceştia să înţeleagă corect tot ceea ce este necesar, pentru a putea lua o decizie, în deplină cunoştinţă de cauză, din surse autorizate.

Referitor la CALENDARUL NAŢIONAL de VACCINARE, în România au fost elaborate recomandări pentru administrarea vaccinurilor, pentru majoritatea bolilor transmisibile specifice sugarului şi copilului mic, cu câteva decenii în urmă. Acestea sunt actualizate permanent, pornind de la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi experienţa ţărilor din Uniunea Europeană în domeniul imunizării, aceste documente constituind un suport pentru completarea schemei naţionale de imunizare (Programul Naţional de Imunizare).

calendar1

*1 În situaţia în care vaccinul hepatitic B nu este disponibil pentru administrare în primele 24 de ore de la naştere, copiilor născuţi din mame AgHBs pozitive li se va aplica temporar următoarea schemă de vaccinare:

calendar2

La vârsta de 11 luni, copiii vor fi vaccinaţi conform Calendarului naţional de vaccinare, respectiv vor primi a IV-a doză de vaccin diftero – tetano – pertussis acelular – poliomielitic – Haemophilus B – hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep.B), combinaţie ce poartă denumirea de Vaccin HEXAVALENT. Copiii născuţi din mame AgHBs negative vor fi vaccinaţi conform Calendarului naţional de vaccinare începând cu vârsta de 2 luni, fără a mai fi necesară recuperarea dozei de vaccin hepatitic B care nu a fost administrată la naştere.

*2 Vaccinul pneumococic conjugat va fi inclus în Calendarul naţional de vaccinare în funcţie de fondurile disponibile.

Pentru administrarea tuturor vaccinurilor se vor utiliza numai seringi de unică folosinţă.

 

17. 08. 24

Vaccinarea este una dintre intervenţiile cele mai de succes la nivel mondial în domeniul sănătăţii publice şi una dintre măsurile preventive cu cele mai bune rezultate, fiind deosebit de eficientă în raport cu costurile aferente. De la înfiinţarea Programului Extins de Imunizare (PEI), în 1974, milioane de decese şi dizabilităţi produse de 6 boli: difteria, rujeola, tusea convulsivă, poliomielita, tetanosul şi tuberculoza, au fost prevenite sau au înregistrat reduceri dramatice în domeniul îmbolnăvirilor, handicapurilor şi deceselor. Programele de vaccinare au contribuit esenţial la eradicarea variolei. În prezent există peste 27 de boli care pot fi prevenite prin vaccinare, boli care apar la sugari, copii, adolescenţi sau adulţi.

Unul dintre obiectivele de dezvoltare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru actualul mileniu, este reducerea mortalităţii infantile. Decesul la nivel mondial, în fiecare an, a aproximativ 3 milioane de copii sub 5 ani, poate fi atribuit bolilor infecţioase. Se estimează că aproximativ 40% dintre decese apar în prima lună de viaţă, astfel încât îmbunătăţirea măsurilor de îngrijire şi protecţie imunitară a nou-născutului este esenţială pentru progresul în domeniul sănătăţii.

Vaccinurile utilizate pe scară extinsă în domeniul sănătăţii publice trebuie să îndeplinească standardele OMS:

  • să fie sigure şi să aibă un impact semnificativ împotriva bolii, în toate grupele de populaţie pentru care sunt recomandate;
  • vaccinurile destinate sugarilor sau copiilor mici să fie uşor de adaptat la programele naţionale şi la calendarul de imunizare din copilărie;
  • să nu interfereze cu răspunsul imun la alte vaccinuri administrate simultan;
  • să fie conforme standardelor tehnice (condiţiile de refrigerare şi de depozitare stabilite);
  • să fie accesibile din punct de vedere financiar, pentru diferite zone ale globului.

Siguranţa imunizării este o problemă deosebit de importantă în cadrul programelor de imunizare. Fiind o măsură preventivă, imunizarea se bazeaza în totalitate pe ACCEPTAREA, ÎNŢELEGEREA şi ÎNCREDEREA celor care utilizează acest serviciu.

Multe persoane nu sunt suficient de bine informate cu privire la riscurile prezentate de bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare şi/sau cu privire la beneficiile imunizării, astfel încât imunizarea devine din ce în ce mai puţin acceptată, prin subevaluarea efectului la nivelul stării de sănătate individuale, dar mai ales comunitare.

În acest sens, accesul la informaţii documentate referitoare la bolile infecţioase pediatrice şi la măsurile de profilaxie existente, precum vaccinarea, este foarte important pentru specialiştii şi furnizorii de servicii medicale, astfel încât să poată oferi populaţiei o asistenţă medicală la cele mai înalte standarde de bună practică, dar şi pentru publicul larg, pentru a putea lua decizii informate în tot ceea ce priveşte sănătatea fiecăruia dintre noi.

Informaţiile pe care le vom prezenta în articolele următoare exprimă opinia unor autorităţi de nivel mondial, completată de expertiza teoretica şi practică a unor medici de diverse specialităţi din România, implicaţi în managementul bolilor infecţioase pediatrice.

Sursa: Recomandări de vaccinare în pediatrie (Coord. Burlea M.) – Societatea Română de Pediatrie, Ed. Medicală AMALTEA, Bucureşti, 2012.

 

17. 08. 21

LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL

POLITICI ȘI STRATEGII DE INTERVENȚIE LA NIVEL EUROPEAN

Strategia globală privind combaterea efectelor consumului dăunător de alcool a UE, publicată în 2006, a fost concepută pentru a ajuta guvernele şi organismele implicate în combaterea efectelor nocive ale consumului de alcool să-i coordoneze acţiunile pentru a reduce efectele negative ale alcoolului în Europa. Strategia accentuează impactul negativ pe care îl are abuzul de alcool asupra persoanelor, asupra familiilor şi a societăţii, precum şi asupra forţei de muncă şi a productivităţii. Strategia UE privind alcoolul defineşte cinci teme prioritare relevante pentru orientarea strategiilor de prevenire a consumului dăunător de alcool în toate statele membre, complementare politicilor naţionale în domeniul alcoolului şi pentru care pot fi realizate acţiuni comunitare convergente politicilor nţionale:

  1. Protejarea tinerilor, a copiilor şi copiilor nenăscuţi;
  2. Reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin accidente de trafic;
  3. Prevenirea tulburărilor psihopatologice asociate consumului de alcool în rândul adulţilor şi prevenirea impactului negativ al consumului de alcool la locul de muncă;
  4. Informarea, educarea şi conştientizarea efectelor dăunătoare ale consumului de alcool şi promovarea unui consum responsabil de alcool;
  5. Crearea, dezvoltarea şi susţinerea bazelor de date comune.

Obiectivele principale ale intervenţiilor pentru protejarea copiilor şi tinerilor aflaţi sub vârsta minimă legală pentru consumul de alcool sunt:

  • Întârzierea debutului consumului de alcool;
  • Reducerea şi minimalizarea cantităţilor de alcool care ar putea fi consumate de către adolescenţi;
  • Reducerea consecinţelor pe care copiii le pot suferi în familiile afectate de alcoolism.

Planul european de acţiune pentru reducerea consumului dăunător de alcool 2012-2020 include un set de opţiuni bazate pe dovezi, privind strategiile de reducere a consumului dăunător de alcool.

Planul de acţiune privind consumul de alcool în rândul tinerilor şi episoadele de consum excesiv de alcool sprijină realizarea obiectivelor Strategiei UE privind alcoolul, prin acţiuni concrete care vizează şase arii de intervenţie. Grupele de vârstă considerate “tinere” sunt: copiii nenăscuţi, copiii, adolescenţii şi tinerii în vârstă de până la 25 ani.

Planul de acţiune stabileşte trei direcţii de intervenţie prioritară:

  • Protejarea copiilor nenăscuţi prin reducerea expunerii femeilor la alcool în timpul sarcinii;
  • Protejarea copiilor de a fi expuşi de către alţii la consecinţele dăunătoare ale consumului de   alcool;
  • Prevenirea şi reducerea consumului de alcool de către adolescenţi până la împlinirea vârstei legale.

Strategia „Sănătate 2020”: un cadru european de politici pentru susţinerea acţiunilor vizând sănătatea şi bunăstarea populaţiei la nivelul guvernului şi societăţii stabileşte o agendă ambiţioasă şi de perspectivă în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei.

Situaţia consumului de alcool şi a efectelor sale nocive este monitorizată prin intermediul Sistemului UE de informare privind sănătatea şi consumul de alcool (EUSAH), care funcţionează datorită cooperării dintre Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în cadrul programelor UE în domeniul sănătăţii publice. În acest context, se elaborează periodic profiluri de ţară, cu detalii privind consumul de alcool şi efectele sale asupra sănătăţii în fiecare ţară. Coordonarea la nivelul UE se realizează de către Comitetul pentru politicile şi acţiunile naţionale privind alcoolul (CNAPA), Comitetul privind colectarea de date, indicatori şi definiţii şi Forumul european privind sănătatea şi consumul de alcool (EAHF). În anul 2006, a fost elaborat Sistemul Global de Informare pentru alcool şi sănătate (GISAH), care serveşte ca bază de date pentru sistemele informaţionale regionale.

În 2015, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care  a solicitat Comisiei Europene prezentarea Planului European de Acţiune pentru reducerea efectelor consumului dăunător de alcool şi elaborarea Strategiei Europene privind Alcoolul 2016-22.

POLITICI ȘI STRATEGII DE INTERVENȚIE LA NIVEL NAȚIONAL

Documentele care orientează activitatea de promovare a unui stil de viaţă sănătos derivă din Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 „Sănătate pentru prosperitate",  care preia liniile directoare ale Strategiei Europene OMS privind Sănătatea Copiilor şi Adolescenţilor în Europa pentru anii 2014-2024, precum şi pevederile Programului XII de acţiuni al OMS pentru 2014-2019. Organizarea şi desfăşurarea campaniilor naţionale de Informare-Educare-Conştientizare privind efectele consumului de alcool sunt prevăzute de Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate.

Consiliul naţional pentru coordonarea politicilor şi acţiunilor de reducere a consumului dăunator de alcool în Romania coordonează politicile şi acţiunile naţionale, în acord cu priorităţile UE, ale OMS şi cu situaţia pe plan naţional.

Strategia naţională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2014-2020 abordează situaţia şi politicile pentru tinerii de 14-35 de ani şi ghidează politicile de tineret în direcţia convergenţei la nivel european. Pentru domeniul "Sănătate, sport şi recreere", grupul ţintă este reprezentat de tineri consumatori de droguri şi/sau alcool; tinerii cu obiceiuri de dietă nesănătoasă, tinerii cu dizabilităţi, tinerele mame de 15-19 ani, tinerii infectaţi cu HIV/SIDA, tinerii afectaţi de diferite boli psihice, tinerii cu un stil de viaţă care nu include activităţi sportive sau culturale.

Parteneriatele europene în cadrul unor proiecte de cercetare privind consumul de alcool au permis adoptarea unor experienţe europene de bună practică şi dezvoltarea unor politici locale şi naţionale de prevenire a consumului de alcool.