17. 08. 04

BENEFICIILE  ALIMENTAŢIEI  LA SÂN

Pentru copil:

  • asigură o creştere fizică şi psihică echilibrată;
  • protejează copilul de infecţii microbiene, virotice şi fungice şi reduce severitatea acestora;
  • este uşor digerabil;
  • are temperatură optimă;
  • este steril;
  • reduce riscul enterocolitei necrozante şi a retinopatiei la prematuri;
  • reduce riscul diabetului zaharat de tip I şi tip II (mai ales alăptarea exclusivă 6 luni);
  • reduce riscul obezităţii şi al hipercolesterolemiei;
  • previne malnutriţia;
  • reduce riscul anemiei feriprive;
  • reduce riscul dezvoltării limfomului, leucemiei, bolii Hodgkin, ale bolilor intestinale cronice (boala Crohn, colita ulceroasă, celiachie) în copilărie şi a bolilor cardio-vasculare din perioada adultă;
  • reduce riscul morţii subite;
  • reduce riscul alergiei şi al astmului bronşic dacă alăptarea durează cel puţin 4 luni;
  • favorizează dezvoltarea muşchilor feţei, a dentiţiei şi a vorbirii;
  • asigură o dezvoltare cerebrală, cognitivă şi vizuală optimă;
  • interdependenţa reciprocă prin alăptare a mamei şi copilului fundamentează legătura mamă - copil şi reduce tulburările emoţionale şi de adaptare a copilului în adolescenţă.

Pentru mamă:

  • ajută involuţia uterină rapidă după naştere şi previne hemoragiile postpartum;
  • este protectivă împotriva cancerului de sân şi ovar şi a osteoporozei postmenopauzale;
  • duce la pierderea surplusului de grăsime câştigat în timpul sarcinii şi reduce riscul obezităţii pe termen lung;
  • contraceptiv (98%) numai pe perioada alăptării exclusive;
  • scade necesarul de insulină la mamele diabetice;
  • diminuează efectele endometriozei şi ajută la stabilizarea bolii;
  • este mai comodă şi mai puţin obositoare; laptele de mamă nu trebuie preparat, copilul este portabil;
  • are rol în împlinirea feminităţii şi dezvoltarea instinctelor materne;
  • realizează o legătură strânsă cu copilul;
  • economie pentru familie.

Pentru societate:

  • economisire de valută consumată pentru achiziţionare de lapte praf;
  • scad cheltuielile pentru tratarea bolilor acute şi cronice ale copilului;
  • are efect ecologic pozitiv;
  • populaţie sănătoasă.

DEZAVANTAJELE  ALIMENTAŢIEI  ARTIFICIALE

  • îmbolnăviri mai frecvente (infecţioase, boli cronice);
  • alergie la proteinele laptelui de vacă (diareea cronică, scădere în greutate, erupţii alergice);
  • mai greu digerabil;
  • încărcare osmotică mare;
  • obezitate;
  • risc de rahitism sau anemie;
  • creşte riscul diabetului zaharat;
  • nu conţine substanţe biologice;
  • prepararea inadecvată creşte riscul malnutriţiei şi infecţiei;
  • poate produce probleme dentare (din cauza tetinei);
  • nu produce schimbări biologice în organismul mamei, nu stimulează afecţiunea;
  • încarcă bugetul familiei.
17. 08. 03

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân (SMAS) este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, pentru a încuraja alimentaţia la sân şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume. SMAS celebrează Declaraţia „Innocenti”, elaborată de OMS şi UNICEF în august 1990 pentru a proteja, promova şi sprijini alăptarea. Alimentaţia la sân este cea mai bună modalitate de a furniza nou-născuţilor substanţele nutritive de care au nevoie. OMS recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de şase luni.

Elemente de suport

Noi dovezi prezentate în revista medicala britanică, „The Lancet”, confirmă faptul că alăptarea optimă ar putea salva vieţi: 823000 de copii şi bani: 302 miliarde $ la economia mondială, anual. Alăptarea pune bazele unei mai bune stări de sănătate pentru toţi copiii, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, şi beneficii pentru mame. Cu toate acestea, ratele de alăptare la nivel mondial au rămas staţionare în ultimele două decenii.

Mai puţin de 40% dintre copiii sub vârsta de şase luni sunt alăptaţi exclusiv. De fapt, femeile se confruntă cu multe obstacole în calea alăptării: informaţii inexacte de la furnizorii de servicii medicale, lipsa de sprijin din partea partenerilor de sex masculin în cadrul gospodăriei, acces redus la consiliere calificată, campanii de marketing agresive ale înlocuitorilor de lapte matern, sau sunt forţate să se întoarcă la locul de muncă la scurt timp după naştere. Aceste bariere fac extrem de dificilă alăptarea exclusivă timp de şase luni (fără lichide suplimentare sau produse alimentare) şi continuarea acesteia timp de doi ani sau mai mult, aşa cum este recomandat de OMS. Cu toţii ştim ce trebuie făcut pentru a sprijini şi pentru a permite mamelor să alăpteze, dar trebuie să fim mai proactivi şi să antrenăm cât mai mulţi oameni pentru a transforma acest lucru în realitate.

Date statistice la nivel internaţional, european şi naţional privind nivelul şi dinamica fenomenului

În conformitate cu recomandările OMS, alimentaţia naturală (alimentaţia exclusivă la sân) se recomandă să fie iniţiată în prima oră de la naştere şi să fie exclusivă până la vârsta minimă de 6 luni, fiind urmată de continuarea alăptării la cerere alături de o alimentaţie complementară corespunzătoare până la vârsta de 2 ani a sugarului, sau mai mult.

Deşi alimentaţia naturală, alăptatul, este cea mai bună opţiune de alimentaţie a nou-născuţilor şi sugarilor, cu beneficii deosebite şi demonstrate ştiinţific asupra sănătăţii mamei şi copilului şi, de asemenea, cu beneficii asupra economiei şi mediului, datele statistice asupra fenomenului ilustrează atitudini diferite de la o regiune la alta, de la o cultură la alta.

La nivel global doar două cincimi (2/5) dintre copii beneficiază de alăptat exclusiv, vezi figura de mai jos:

fig1

Figura următoare ilustrează ratele de alăptare ale sugarilor precum şi variaţia concediilor postnatale ale mamelor, în mai multe ţări din lume. Se observă rate crescute ale nivelului alăptării în ţările nordice: Suedia, Norvegia, Islanda, Canada, unde femeile beneficiază de concediu postnatal plătit, faţă de Anglia, Irlanda, Israel, Belgia, unde ratele alăptării sunt scăzute. Deşi în SUA femeile nu beneficiază de concediu postnatal plătit, rata alăptării se situează la un nivel cel puţin comparativ cu cel european.

fig2

În Europa, în perioada 2006-2012, s-a estimat faptul că doar 25% dintre sugari au fost hrăniţi exclusiv prin alăptare în primele 6 luni. Date recente privind alăptarea exclusivă din 21 de ţări din regiune arată că, în medie, 13% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv în primele 6 luni. Rata medie a alăptării exclusive rămâne astfel cu mult sub recomandarea globală, deşi ratele variază în mod substanţial în întreaga regiune. Chiar dacă rata de iniţiere timpurie a alăptării este foarte mare în unele ţări, ratele exclusive de alăptare scad rapid între 4 şi 6 luni şi sunt foarte mici după 6 luni (figura de mai jos).

fig3

Conform unui studiu desfăşurat în 2011 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata de 12,6% este printre cele mai mici din Europa, potrivit unui comunicat al organizaţiei „Salvaţi Copiii”, în contextul „Săptămânii Mondiale a Alăptării”, care are loc în perioada 1-7 august a fiecărui an.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la starea alimentaţiei la sân în România

Procentaj al copiilor care au fost vreodată alăptaţi:

Total: 88,3 %

Urban: 88,0 %

Rural: 88,5%

Rata copiilor care sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare până la 6 luni:

Total:15,8 %

Urban: 14,3 %

Rural: 17,3 %

Rata iniţierii timpurii a alăptării:

Total: 12,0%

Urban: 10,5%

Rural: 13,5% 

Nivelele de subnutriţie şi de anemie care persistă printre copii, aşa cum sunt identificate de Studiul privind Statusul nutriţional al copiilor în vârstă de până la 5 ani‚ 2005 sprijinit de UNICEF, indică obiceiuri de hrănire necorespunzătoare şi sugerează, de asemenea, un nivel scăzut de alimentaţie la sân. Doar 16% dintre copiii români au fost alimentaţi la sân exclusiv pe parcursul primelor 6 luni de viaţă în 2004, în vreme ce doar 12% dintre nou-născuţi au fost alăptaţi în prima oră de după naştere, conform Studiului Sănătăţii.

17. 08. 01

LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL

Alcoolul este implicat în producerea a peste 200 boli diferite, clasificate în International Classification of Diseases 10 (ICD-10), între care tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate şi altele), boli gastrointestinale (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită acută şi cronică, gastropatie alcoolică), cancere (de tub digestiv şi sân), boli cardiovasculare (ischemice, hemoragice, hipertensiune arterială), sindrom alcoolic fetal, diabet zaharat, boli infecţioase (ex. pneumonie, tuberculoză), vătămări intenţionale şi non-intenţionale (auto şi heteroagresivitate, suicid, omor, intoxicaţii accidentale, accidente rutiere, domestice sau profesionale).

Din cei peste 266 milioane de europeni care consumă alcool cel puţin ocazional, 58 milioane sunt mari băutori, iar 23 milioane sunt dependenţi de alcool (5,4% dintre rbaii şi 1,5% dintre femeile din grupa de vârstă activă). Nouă din 10 persoane dependente de alcool nu primesc tratament.

În 2012, 139 milioane DALY (5,1% din povara globală a bolii) s-au atribuit deceselor premature şi dizabilităţilor atribuibile alcoolului, cea mai înaltă rată fiind înregistrată la nivelul UE. Peste 7,4% din povara bolilor atribuibile consumului de alcool s-a înregistrat în rândul bărbaţilor şi 1,4% la femei. Cu toate acestea, impactul consecinţelor medico-sociale ale consumului de alcool este semnificativ mai mare în rândul populaţiei feminine. Morbiditatea şi mortalitatea asociate alcoolului au crescut semnificativ în rândul populaţiei feminine faţă de valoarea înregistrată în urmă cu un deceniu.

Mai mult de 3 milioane decese anual sunt determinate de cauze asociate consumului de alcool, reprezentând mai mult de trei pătrimi din mortalitatea globală la nivelul regiunii europene OMS (7,6% din decese la bărbaţi şi 4% din decesele în rândul femeilor).

Deşi în ultimii 25 ani consumul de alcool a scăzut în regiunea europeană OMS, povara mortalităţii atribuibile alcoolului înregistrează o creştere de 4% faţă de anul 1990, în principal prin contribuţia mortalităţii înalte la nivelul ţărilor din regiunea est europeană (+22% în anul 2013 faţă de 1990) şi a ţărilor sud-est europene (+65 faţă de anul 1990). Modelul de consum excesiv de alcool, caracteristic ţărilor nordice, ţărilor baltice şi României, precum şi creşterea ratei mortalităţii globale la adulţi şi speranţa de viaţă redusă (în mod particular în ţările est europene) sunt principalii factori care determină acest decalaj. În ţările în care scăderea consumului de alcool a fost semnificativă şi stabilă, povara bolilor asociate consumului de alcool  s-a redus proporţional. Astfel, în 2014, mortalitatea atribuibilă alcoolului a atins valoarea de 5% în ţările central şi vest europene (cu 25% mai puţin faţă de 1990), 12% în ţările Mediteranei de sud (cu 27% mai puţin faţă de 1990) şi 14% în ţările central-est europene (cu 15% mai puţin faţă de 1990), reprezentând cele mai scăzute valori din ultimii 25 de ani. La polul opus, se află ţările est europene, cu nivele înalte şi tendinţe crescătoare ale consumului de alcool, unde decesele atribuibile alcoolului deţin peste 54% din decesele de toate cauzele.

POVARA MORTALITĂȚII ATRIBUITE ALCOOLULUI

Bolile cardiovasculare, ciroza hepatică, cancerul şi traumatismele intenţionale şi nonintenţionale sunt principalele cauze de deces, deţinând 88% din mortalitatea atribuibilă alcoolului (90% pentru sexul feminin şi 87% pentru sexul masculin), respectiv 76% din mortalitatea de toate cauzele, contribuţia cea mai importantă fiind atribuibilă bolilor cardiovasculare.

Mortalitatea prin boli cardiovasculare atribuibile alcoolului variază între 5% în ţările central şi central-vest europene şi 54% în ţările cu un nivel înalt al consumului şi model de consum episodic excesiv (Belarus, Kazahstan, Kirgistan, Republica Moldova, Ucraina). Prevalenţa patologiei cardiace determinată de alcool este puternic subestimată, în condiţiile în care este imposibil să poată fi corelate, în mod sistematic, simptomatologia cardiacă cu volumul şi modelul consumului de alcool pentru fiecare pacient, dar şi ca urmare a deficitului de studii epidemiologice serioase în majoritatea ţărilor.

Ciroza hepatică înregistrează rate înalte ale mortalităţii în toate ţările central-est şi est europene, în special în regiunile unde există o producţie tradiţională de băuturi spirtoase din fructe cu seminţe (Ungaria, România, Slovacia, Slovenia). Cele mai ridicate rate ale mortalităţii prin ciroză hepatică se întâlnesc în Kirgistan (475,4 cazuri/milion); Kazahstan, Turkmenistan i Uzbekistan, (aproximativ 340 cazuri/milion), hepatita B şi C fiind, de asemenea, un factor de risc pentru aceste populaţii. La polul opus, se situează ţările vest europene cu nivele reduse ale mortalităţii prin ciroză hepatică (între 41 şi 155 cazuri/milion) şi rate progresiv descrescătoare în ultimele decenii. Pe de altă parte, Republica Moldova, România şi Slovacia înregistrează rate ale mortalităţii prin ciroză hepatică mai înalte decât cele aşteptate pentru volumul de alcool consumat, fapt care poate fi asociat cu nivelele mari de consum al spirtoaselor obţinute în gospodării din fructe ale căror seminţe nu sunt separate în procesul de obţinere a băuturii.

Cancerul asociat consumului de alcool are o pondere de peste 10% din totalul cancerelor şi înregistrează valori înalte ale prevalenţei în ţările estice şi central-est europene, unde consumul de alcool se menţine la nivele înalte. Valori inferioare mediei europeane se regăsesc în ţările care au înregistrat reduceri semnificative şi stabile ale consumului de alcool pe parcursul ultimelor decenii.

Povara mortalităţii prin vătămări corporale s-a redus în perioada 1990-2014 cu 9% pentru vătămările intenţionale şi cu 27% pentru cele nonintenţionale. Lituania şi România se află în topul ţărilor cel mai afectate de violenţa determinată de consumul de alcool. Deşi în majoritatea ţărilor europene ponderea tinerilor implicaţi în conflicte declanşate de consumul de alcool este disproporţionată faţă de alte grupe de vârstă, în ţările caracterizate prin episoade de consum excesiv de alcool (Lituania, România, Bulgaria) toate grupele de vârstă sunt afectate în proporţii relativ egale.

COSTURILE ASOCIATE CONSUMULUI DE ALCOOL

Conform unui metastudiu din 2006, costurile societale ale consumului de alcool se ridică la aproximativ 1,3% din Produsul Intern Brut al unei ţări.  În anul 2010, la nivelul UE, costurile asociate consumului de alcool au fost estimate la 155,8 miliarde €, cuantumul major al acestora fiind datorat deceselor premature (45,2 miliarde €), îngrijirilor de sănătate (21,4 miliarde €), şomajului (17,6% miliarde €), absenteismului (11,3 miliarde €). La acestea, se adaugă costurile datorate acţiunilor în justiţie estimate, în 2006, la 33 miliarde € anual.

17. 07. 28

În data de 27 iulie 2017 a fost organizată în Sibiu Conferința “Revenirea la muncă după cancer în România: experiențe și provocări”, în cadrul căreia au participat și reperezentanți ai Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu.

Organizată de către Centrul pentru Cercetare Socială din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, conferinţa a abordat o temă foarte actuală şi interesantă: posibilitatea revenirii la muncă a persoanelor diagnosticate cu cancer, în contextual creşterii morbidităţii prin cancer, în România şi pe plan internaţional, subliniind necesitatea unei abordări  multidiciplinare a problemei, nu doar din perspectivă medicală , ci şi psihologică, socială, ocupaţională.

Din datele prezentate în cadrul conferinţei, reţinem că în România, precum şi în majoritatea ţărilor europene, cancerul reprezintă a doua cauză de mortalitate, după bolile cardio şi cerebrovasculare. În fiecare an, peste 80000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer în România. În raport cu anul 1995, în 2015 au fost diagnosticate cu 58% mai multe cazuri de cancer, iar numărul deceselor provocate de cancer  a crescut cu 27%. Orice persoană diagnosticată cu cancer este, din momentul punerii diagnosticului şi până la finalul vieţii, un supravieţuitor al cancerului. În ultimii 10 ani numărul supravieţuitorilor cancerului din România a crescut de circa 15 ori, de la 2424 persoane în 2005, la 38020  supravieţuitori, în 2015.

Vârsta tot mai scăzută a persoanelor care sunt diagnosticate cu cancer are efecte semnificative pe piaţa muncii, afectând calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora. În anul 2012, aproximativ jumătate din cele 78760 persoane care au primit diagnosticul de cancer aveau între 15 – 65 ani. În fiecare zi, la noi în ţară 120 de persoane cu vârsta de muncă primesc acest diagnostic, la ora actuală, existând circa 45000 de persoane cu diagnostic de cancer care se află încă la vârste active.

În anul 2015, rata de angajare în România era de 61,4%, în timp ce 675000 de persoane beneficiau de pensii de invaliditate. Aceste valori arată cât de importantă ar trebui să fie preocuparea pentru reintegrarea pe piaţa muncii a acestor bolnavi, având în vedere că , cea mai frecventă decizie post diagnosticare  cu cancer este pensionarea.

Studiile realizate până în prezent în diverse ţări arată că munca este foarte importantă pentru supravieţuitorii de cancer. Revenirea la locul de muncă poate însemna pentru aceştia revenirea la normalitate, restabilirea relaţiilor sociale, facilitarea recuperării după boală, având în vedere efectul psihologie benefic al simţului utilităţii pentru persoana respectivă, dar şi uşurarea poverii celor care o îngrijesc şi scăderea presiunii puse pe pe sistemul de protecţie şi asistenţă socială.

Pe de altă parte însă, menţinerea acestor angajaţi pe piaţa muncii ne este facilă, deşi beneficiile personale şi sociale pot fi foarte importante. Studiile arată că supravieţuitorii cancerului sunt mult mai expuşi riscului de a fi şomeri, comparativ cu cei care nu suferă de cancer şi  sunt de trei ori mai pasibili de a intra în concediu medical, ceea ce poate explica retincenţa şi /sau refuzul angajatorilor de a-i reintregra.

Barierelor culturale li se adaugă cele legislative, la ora actuală, în România, legislaţia legată de cancer punând accent pe compensare (ajutor financiar oferit pacienţilor), fără a cuprinde însă măsuri de activare, de încurajare a revenirii pe piaţa muncii a acestor bolnavi (şi nu numai, în situaţii similare fiind şi cei care suferă de alte boli cronice cum ar fi tuberculoza, infecţia cu virusul HIV/SIDA, diabet, etc.).

Nu există un cadru legislativ pentru programe de reinserţie pe piaţa muncii a angajaţilor supravieţuitori de cancer şi nu sunt stipulate proceduri de reintegrare în muncă pentru angajatori. De aceea, legislaţia actuală nu asigură trecerea de la statutul de asistat la cel de angajat, iar singura alternativă oferită unei astfel de persoane este aceea de a rămâne un permanent solicitant de beneficii şi ajutoare sociale.

În documentele conferinţei, s-au regăsit şi unele propuneri şi recomandări referitoare la legislaţia în domeniu, dintre care spicuim:

  • elaborarea unui cadru legislativ vizând revenirea la muncă, ce trebuie să conţină prevederi referitoare la obligaţiile angajatorului privind confidenţialitatea, comunicarea cu angajatul, reorganizarea întoarcerii la muncă, acomodările necesare aduse condiţiilor de muncă, conţinutul şi procedurile privind rolurile şi comunicarea între factorii decizionali (medici de diverse specialităţi, angajatori, servicii de suport);
  • scutiri de taxe şi impozite sau stimulente finaciare pentru angajatorul care face demersuri pentru menţinerea angajatului cu cancer în câmpul  muncii, similar cu legislaţia legată de obligativitatea angajatorilor de a angaja persoane cu dizabilităţi;
  • extinderea obligaţiilor medicilor de medicina muncii de a face recomandări concrete angajaţilor şi angajatorilor privind condiţiile necesare pentru readaptarea la muncă;
  • oferirea de programe de suport care să fie disponibile în timpul pensiei de invaliditate;
  • extinderea posibilităţilor de lucru în posturi part-time;
  • regândirea modalităţilor de angajare pe perioade determinate, şi alte sugestii şi propuneri.

Dr. Simona Berariu

17. 07. 28

LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL

Evaluarea frecvenţei consumului indică islandezii, maghiarii, estonienii şi lituanienii ca fiind băutorii care consumă alcool mai rar decât o dată pe săptămână, dar cu un model de consum al unor cantităţi mari (consum excesiv), în timp ce bulgarii, portughezii, spaniolii, italienii şi croaţii consumă alcool zilnic sau aproape zilnic.

Bulgarii cumulează cel mai mare număr de zile de consum de alcool într-un an (189 zile), urmaţi de portughezi, spanioli, italieni, croaţi. La polul opus se află lituanienii, care consumă alcool în medie 53 zile dintr-un an. Românii se situează la jumătatea spectrului frecveţnei consumului de alcool.

Preferinţele pentru un anumit tip de băutură reflectă variaţii geografice importante, dar şi modificări istorice ale obiceiurilor de consum. Sumarizând tiparele de consum ale europenilor adulţi, statele europene pot fi grupate în clustere (grupuri) cu modele de consum similare:

  • ţările central-estice şi est europene, cu o apartenenţă relativ recentă la UE, înregistrează rate ale consumului de alcool superioare mediei UE, cu nivele înalte ale consumului de alcool neînregistrat. Băuturile spirtoase ocupă o pondere importantă în cadrul tipului de alcool consumat, în timp ce preferinţele pentru vin sau bere diferă în proporţii semnificative;
  • în ţările central-vestice şi vest europene cu excepţia Franţei, berea este băutura preferată. Modelul de consum este de tip mediteranean, iar toleranţa socială pentru episoadele de ebrietate este redusă, cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei, a căror model de consum şi tradiţie culturală sunt mai apropiate de cel al ţărilor nordice;
  • ţările nordice şi nord-est europene se definesc printr-un nivel de consum redus faţă de media UE, preferinţă pentru băuturile spirtoase, consum de alcool episodic (non-zilnic),  episoade de consum excesiv de alcool şi toleranţă socială crescută pentru stările de ebrietate;
  • ţările sud europene se caracterizează printr-un model de consum de tip mediteranean, cu un consum de alcool regulat (zilnic sau aproape zilnic), frecvenţă redusă a episoadelor de intoxicaţie acută şi toleranţă socială redusă pentru starea de ebrietate. Cu excepţia Ciprului şi a Maltei, nivelele de consum sunt înalte.

America de Sud este regiunea care înregistrează, de asemenea, ponderi semnificative ale consumatorilor de vin, Argentina şi Chile fiind ţări tradiţional producătoare de vin.

Berea, consumată de 36% dintre băutori, este preferată în emisfera vestică, cea mai mare parte a Europei de Nord, multe dintre ţările Africii şi Australia. În regiunea Africii sub-Sahariene, unde nivelele de consum sunt reduse, berea şi băuturile spirtoase sunt consumate în proporţii relativ egale.

Băuturile spirtoase, reprezentând peste 45% din totalul consumului înregistrat de alcool, sunt preferate de lituanieni (80,6% din băutori), danezi (78,1%) şi bulgari, dar şi de locuitorii Asiei de Sud-Est şi ai Pacificului de Nord.

EPISOADELE DE CONSUM EXCESIV DE ALCOOL

Consumul excesiv (de risc) de alcool defineşte consumul de alcool care conduce la intoxicaţie alcoolică acută, asimilat consumului ce depăşeşte pragul de 60 g alcool pur la bărbaţi, respectiv 40 g alcool la femei, cu o ocazie. Noţiunea a fost introdusă pentru a estima ponderea consumului de alcool periculos pentru sănătate din cauza consecinţelor medicale (acute şi cronice), sociale şi legale, având, din acest punct de vedere, o valoare înalt predictivă. Consumul episodic excesiv se referă la episoade de consum a unor cantităţi mari de alcool, cu o durată mai mare de o zi, alternând cu perioade de abstinenţă sau consum uşor sau moderat de alcool. Locuitorii ţărilor nordice, dar şi românii, sunt între băutorii cu un consum episodic excesiv de alcool.

CONTEXTUL CONSUMULUI DE ALCOOL

Deşi băutul este prin excelenţă o activitate socială, contextul uzual al consumului de alcool este asociat cu rata poverii bolii atribuibile alcoolului. Consumul de alcool în compania prietenilor este considerat un factor mai puţin nociv decât consumul de alcool de unul singur. Băutul în localuri publice sau în spaţii exterioare (parcuri, pe străzi) este rar în ţările aparţinând blocului estic (România, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania). Aproximativ 95% din lituanieni, 92% din danezi şi finlandezi, 60% din spanioli şi americanii beau frecvent acasă.