Ziua Mondială a Apei - World Water Day

17. 03. 22

Ziua Mondială a Apei (WWD) se celebrează pe 22 martie începând cu 1993, cu scopul de a spori atenţia şi acţiunea privind o resursă naturală crucială pentru viaţă, sănătate şi mijloacele noastre de existenţă.

În fiecare an UN-Water – agenţia ONU specializată în problematica apei – colaborează cu agenţii partenere pentru a semnala un aspect critic al gestionării globale a acestei resurse vitale.

În 2017 WWD focalizează pe tripticul apă potabilă – sanitaţie – epurare, de importanţă covârşitoare pentru sănătatea populaţiei şi a mediului de viaţă, dar şi pentru agricultura ecologică.

"Sărăcia nu va putea fi niciodată eradicată sau substanţial redusă cât timp atâtea milioane de oameni nu pot avea acces la apă curată, iar atâtea miliarde trăiesc în medii contaminate cu materii fecale. Sanitaţiei, precum şi igienei aferente, trebuie să i se acorde  o prioritate mult sporită în orice agendă privind dezvoltarea viitoare printr-o abordare deschisă şi responsabilă, în regim de urgenţă“ - Margaret Chan, Director General

TERMENI UZUALI

Sanitaţie:în sens larg: evacuarea reziduurilor solide sau lichide/semi-lichide din clădiri;

                - în sens restrâns (folosit în materialul prezent): evacuarea reziduurilor lichide/semi-lichide - numite generic ape uzate.

Sanitaţia îmbunătăţită: include toaletele care elimină contactul ne-igienic cu excreţiile umane; este asociată de regulă cu canalizarea centralizată.

Sanitaţia neîmbunătăţită (minimală):include toaletele ne-igenice în sensul de mai sus (de ex. orificiu direct în latrină/hazna, cu sau fără suport pentru tălpi – closet turcesc).

Apele uzate: ape poluate prin activităţi economice, casnice sau sociale, care alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice ale apei iniţial potabile.

Apele uzate menajere (ape gri): ape uzate în gospodăriile populaţiei prin gătit şi spălat.

Ape uzate negre: ape uzate conţinând materii fecale.

Defecare (deschisă) în natură: depunerea excreţiilor umane în câmpuri, păduri, tufişuri, cursuri de apă, plaje, alte spaţii deschise sau evacuarea acestora odată cu reziduurile solide.

Canalizare (sewage): sistem de canale şi conducte care colectează şi evacuează apele uzate.

Reciclare: refolosirea apelor uzate după epurare/tratare de diferite grade.

Epurare (tratare): îndepărtarea  poluanţilor din apele uzate, realizată prin procedee fizico-chimice.

Semi-epurare: diminuarea poluanţilor din apele uzate menajere efectuată de regulă în instalaţii individuale; lichidul rezultat poate fi folosit în grădinărit şi salubrizare.

Epurarea/tratarea primară (mecanică): proiectată pentru a elimina particulele solide în suspensie din apele uzate.

Epurarea/tratarea secundară (biologică): adresează materialul organic dizolvat care scapă tratării primare.

Epurarea/tratarea terţiară: tratare suplimentară în urma căreia eliminarea poluanţilor din apele uzate poate ajunge la peste 99% din total, rezultând un efluent apropiat de apa potabilă.

Dezinfectare: se efectuează tipic cu clor; etapa finală înaintea evacuării efluentului. 

Efluent: rezultatul epurării apelor uzate, evacuat în receptorul natural de către o staţie de epurare.

Receptor natural: apa de suprafaţă – râu, lac, mare – în care sunt evacuaţi efluenți.

Materii solide în suspensie: substanţe insolubile care pot înfunda râurile sau canalele prin depunere gravitaţională; se pot separa prin filtrare, centrifugare sau sedimentare.

Materiale organice biodegradabile (MOB): cele ce pot servi drept “hrană” pentru microorganismele din receptorii naturali.

Bacterii patogene: încărcarea specifică este relevantă când un receptor natural (râu) este folosit în aval drept apă potabilă sau de îmbăiere.

Nutrienţi (inclusiv nitraţi şi fosfaţi): pot duce la înmulţirea unor alge nedorite care pot constitui încărcări substanţiale MOB; pe de altă parte pot neutraliza deşeurile industriale şi substanţele chimice toxice.

OBIECTIVE ÎN CADRUL WWD 2017

  • La nivelul gospodăriei (domestic):
    • folosirea responsabilă (economisirea) apei;
    • îmbunătăţirea sanitaţiei (cu fosă septică, în absenţa canalizării publice);
    • evitarea deversării unor reziduri, precum uleiuri sau chimicale, periculoase în canalizarea publică;
    • introducerea/dezvoltarea semi-epurării casnice, cu folosirea efluenţilor la grădinărit sau salubrizare.
  • La nivel comunitar (sat, comună):
    • sanitaţie îmbunătăţită prin canalizare publică şi mini-staţie de epurare;
    • folosirea efluenţilor la salubrizarea stradală, întreţinerea spaţiilor verzi;
    • reducerea poluării apelor pluviale deversate direct în râuri;
    • interzicerea strictă a poluării râurilor cu gunoaie şi dejecţii umane.
  • La nivel macro-economic:
    • inițierea/continuarea investiţiilor în infrastructura de sanitaţie/epurare/reciclare la nivelul oraşelor şi regiunilor.

PROGRESE ÎN SANITAȚIA GLOBALĂ

  • Din 1990 până în 2015 aproape 1/3 din populaţia mondială a dobândit acces la sanitaţie îmbunătăţită, adică 2,1 miliarde de oameni, în special din Asia de Vest şi Africa de Nord care ofereau astfel acoperire pentru 50%, respectiv 41% din populaţie.
  • Dintre regiunile în curs de dezvoltare numai Caucazul şi Asia Centrală, Asia de Est şi de Vest, precum şi Africa de Nord s-au apropiat de ţinta propusă
  • Cea mai mică acoperire se înregistra în Africa Sub-Sahariană - acces pentru ceva mai puţin de 20% din populaţie şi Asia de Sud - acoperită în proporţie de 32% din populaţie.
  • Între 1990 şi 2015 numărul ţărilor cu sub 50% din populaţie având acces la sanitaţie îmbunătăţită a scăzut uşor, de la 54 la 47 ţările cu cea mai mică acoperire fiind acum concentrate în Africa Sub-Sahariană şi Asia de Sud.
  • Unele progrese încurajatoare nu pot însă masca: neîndeplinirea obiectivului global 1990-2015 privind sanitaţia îmbunătăţită, care implică diferenţele majore în accesul la sanitaţie între ţările dezvoltate (unde este aproape total) şi cele sărace (unde chiar sanitaţia minimală rămâne încă un deziderat pentru 2,4 miliarde de persoane).

FAPTE ȘI CIFRE: SANITAȚIA LA NIVEL GLOBAL

  • 946 milioane (13% în 2015 faţă de 24% în 1990) erau încă constrânse la defecare în natură, inclusiv în perimetrele acvatice.
  • În lume, 7/10 persoane care nu beneficiau de sanitaţie îmbunătăţită şi 9/10 persoane constrânse la defecarea în natură trăiesc în rural.
  • Circa 1,8 miliarde oameni foloseau apă potabilă dintr-o sursă infestată cu materii fecale. O proporție substanţială a apei furnizate prin conducte era de asemenea contaminată, în special când pre-tratarea era inadecvată sau alimentarea intermitentă. Chiar dacă pre-tratarea este corespunzătoare, apa iniţial potabilă poate fi contaminată în timpul distribuţiei sau stocării, mai ales în mediile unde sanitaţia este inadecvată.
  • Sanitaţia deficitară contribuie la malnutriţie prin infestarea perimetrelor agricole cu ejecţii umane.
  • În 2013, Secretarul General adjunct al ONU a emis un apel la acţiune privind sanitaţia, care a inclus printre altele eliminarea defecării în natură până în 2025.
  • Se considera că sanitaţia inadecvată provoca anual 280 000 decese diareice.
  • La nivel global 2015, 82% din populaţia urbană şi 51% din populaţia rurală beneficia de sanitaţie îmbunătăţită.
  • Doar 27% din populaţia ţărilor slab dezvoltate avea acces la sanitaţie îmbunătăţită.
  • Creşterea rapidă a populaţiilor sărace din suburbiile defavorizate este asociată cu lipsa canalizării precum şi cu reducerea spaţiilor pentru toalete sau pentru depozitarea deşeurilor. Apele uzate deversate din gospodăriile mai înstărite în sistemul de canalizare pluvială contribuie negativ la poluarea zonelor rezidenţiale sărace situate în aval.
  • În context, dacă realizarea accesului general la o sursă sigură de apă potabilă apare fezabilă până în 2030, accesul universal la sanitaţie îmbunătăţită va necesita eforturi şi costuri considerabile.

REGIUNEA EURO-OMS: APĂ POTABILĂ ȘI SANITAȚIE ÎN 2015

  • Între 2000 şi 2015, 60 milioane de oameni au dobândit acces la sisteme de apă potabilă de calitate şi sanitaţie îmbunătăţite. 
  • În 2015, trăiau în zonele rurale circa 264 milioane persoane (29% din populaţia regiunii), dintre care aproximativ 207 milioane (23%)  erau alimentate de reţele deservind mai puţin de 5000 persoane. Dintre acestea, 63 milioane (7%) foloseau puţuri şi utilizau în majoritate sisteme de sanitaţie proprii de nivel minimal.
  • În Europa Centrală şi de Est, 40% din populaţie nu era conectată la reţeaua de canalizare.
  • Pe ansamblul regiunii, 11% din populaţia rurală nu beneficia de sanitaţie adecvată, în contrast cu numai 5% din populaţia urbană.
  • 18% din locuitorii mediului rural nu aveau acces la apa potabilă distribuită prin sistem public, spre deosebire de doar 2% din locuitorii orașelor. 
  • În Caucaz şi Asia Centrală, 62% din populaţia rurală locuiau în case fără acces la apă curentă, în contrast cu doar 9% din populaţia urbană.

MANAGEMENTUL APELOR UZATE:

  • Schimbările climatice vor duce la fluctuaţii mari în colectarea precipitaţiilor. Schimbările demografice şi urbanizarea accelerată sunt deja ameninţări severe pentru sistemele de alimentare cu apă: până în 2025, jumătate din populaţia lumii va locui în zone sub hidro-stres.
  • Gestionarea tuturor resurselor va fi obligatorie pentru a asigura continuitatea furnizării şi calitatea apei potabile. Opţiunile privind  sporirea resurselor de apă necesare populaţiei şi economiei au în vedere apele subterane, precum şi sursele alternative - incluzând epurarea şi reciclarea apelor uzate.
  • În țările în curs de dezvoltare majoritatea apelor uzate sunt deversate direct în râuri, lacuri sau oceane, parţial sau deloc epurate.
  • În ţările dezvoltate, apele uzate sunt percepute actualmente ca o sursă sigură de apă în zonele lipsite de izvoare permanente şi ca sursă de nutrienţi pentru producţia de alimente necesară populaţiilor urbane în creştere. Acest concept modern implică însă:
    • tehnologii care să asigure că apele uzate sunt suficient tratate pentru refolosire în condiţii de siguranţă; 
    • supraveghere şi reglementare instituţională stricte şi permanent monitorizate;
    • campanii de educare/informare publică în privinţa utilizării apelor uzate.
  • În contrast cu aceste deziderate circa 10% din populaţia lumii consumă produse alimentare obţinute prin irigarea cu ape uzate ne-epurate; în ţările în curs de dezvoltare numai 7% din terenurile irigate folosesc ape uzate pre-tratate.
  • Cele mai importante riscuri pentru sănătate ce decurg din utilizarea apelor uzate sunt bolile infecţioase legate de dejecţii. Mai puţin documentate sunt riscurile privind bolile transmise prin vectori și schistosomiază.
  • Proiectele privind utilizarea apelor uzate în agricultură şi acvacultură trebuie să includă impactul asupra sănătăţii şi mediului. Studiul de impact trebuie să includă identificarea grupurilor vulnerabile.
  • Astfel, grupuri la risc implicate în agricultură şi acvacultură sunt:
    • fermierii sau lucrătorii în acvacultură (iazuri, heleştee), incluzând familiile dacă participă sau locuiesc în apropiere;
    • comunitățile locale aflate în imediata apropiere a desfăşurării acestor activităţi;
    • consumatorii de produse obţinute prin tehnologii implicând apele uzate.

Dr. Simona Berariu - Evaluarea și Promovarea Sănătății