VACCINAREA - DECIZIE INFORMATĂ: Generalități

17. 08. 24

Vaccinarea este una dintre intervenţiile cele mai de succes la nivel mondial în domeniul sănătăţii publice şi una dintre măsurile preventive cu cele mai bune rezultate, fiind deosebit de eficientă în raport cu costurile aferente. De la înfiinţarea Programului Extins de Imunizare (PEI), în 1974, milioane de decese şi dizabilităţi produse de 6 boli: difteria, rujeola, tusea convulsivă, poliomielita, tetanosul şi tuberculoza, au fost prevenite sau au înregistrat reduceri dramatice în domeniul îmbolnăvirilor, handicapurilor şi deceselor. Programele de vaccinare au contribuit esenţial la eradicarea variolei. În prezent există peste 27 de boli care pot fi prevenite prin vaccinare, boli care apar la sugari, copii, adolescenţi sau adulţi.

Unul dintre obiectivele de dezvoltare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru actualul mileniu, este reducerea mortalităţii infantile. Decesul la nivel mondial, în fiecare an, a aproximativ 3 milioane de copii sub 5 ani, poate fi atribuit bolilor infecţioase. Se estimează că aproximativ 40% dintre decese apar în prima lună de viaţă, astfel încât îmbunătăţirea măsurilor de îngrijire şi protecţie imunitară a nou-născutului este esenţială pentru progresul în domeniul sănătăţii.

Vaccinurile utilizate pe scară extinsă în domeniul sănătăţii publice trebuie să îndeplinească standardele OMS:

  • să fie sigure şi să aibă un impact semnificativ împotriva bolii, în toate grupele de populaţie pentru care sunt recomandate;
  • vaccinurile destinate sugarilor sau copiilor mici să fie uşor de adaptat la programele naţionale şi la calendarul de imunizare din copilărie;
  • să nu interfereze cu răspunsul imun la alte vaccinuri administrate simultan;
  • să fie conforme standardelor tehnice (condiţiile de refrigerare şi de depozitare stabilite);
  • să fie accesibile din punct de vedere financiar, pentru diferite zone ale globului.

Siguranţa imunizării este o problemă deosebit de importantă în cadrul programelor de imunizare. Fiind o măsură preventivă, imunizarea se bazeaza în totalitate pe ACCEPTAREA, ÎNŢELEGEREA şi ÎNCREDEREA celor care utilizează acest serviciu.

Multe persoane nu sunt suficient de bine informate cu privire la riscurile prezentate de bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare şi/sau cu privire la beneficiile imunizării, astfel încât imunizarea devine din ce în ce mai puţin acceptată, prin subevaluarea efectului la nivelul stării de sănătate individuale, dar mai ales comunitare.

În acest sens, accesul la informaţii documentate referitoare la bolile infecţioase pediatrice şi la măsurile de profilaxie existente, precum vaccinarea, este foarte important pentru specialiştii şi furnizorii de servicii medicale, astfel încât să poată oferi populaţiei o asistenţă medicală la cele mai înalte standarde de bună practică, dar şi pentru publicul larg, pentru a putea lua decizii informate în tot ceea ce priveşte sănătatea fiecăruia dintre noi.

Informaţiile pe care le vom prezenta în articolele următoare exprimă opinia unor autorităţi de nivel mondial, completată de expertiza teoretica şi practică a unor medici de diverse specialităţi din România, implicaţi în managementul bolilor infecţioase pediatrice.

Sursa: Recomandări de vaccinare în pediatrie (Coord. Burlea M.) – Societatea Română de Pediatrie, Ed. Medicală AMALTEA, Bucureşti, 2012.