VACCINAREA - DECIZIE INFORMATĂ: Din istoria bolilor infecțioase și vaccinurilor (I)

17. 09. 01

variola 2În anul 1350  î.e.n – Se înregistrează prima epidemie de VARIOLĂ, documentată istoric, ce apare în timpul războiului dintre egipteni şi hitiţi, decimând ambele tabere.

1157  î.e.n - Faraonul Ramses al V-lea moare în Egipt. Studiind cauza morții, cercetătorii  au descoperit leziuni lăsate de variolă, Ramses devenind astfel unul din cele mai vechi cazuri observate.

430  î.e.n - Epidemia de variolă lovește Atena în timpul războiului Peloponezian, reducând populația orașului cu 20% (30.000 de locuitori).

[Câteva informaţii despre variolă, singura boală infecţioasă eradicată:

Variola este o boală foarte contagioasă determinată de virusul variolic, cu o mortalitate mare (între 20-40%, pentru forma severă). Se transmite de la o persoană la alta pe cale respiratorie (prin tuse, strănut) sau prin contactul direct cu crustele sau cu lichidul din vezicule/pustule (colecţii de puroi). Se poate transmite şi prin obiectele personale ale pacientului sau lenjeria de pat.

Simptomele variolei apar după o perioadă de incubaţie de 12 zile şi includ: febra înaltă (40 grade Celsius), oboseala, cefaleea şi durerile de spate, urmate de o erupţie cutanată roşie şi aplatizată, iniţial la nivelul feţei şi al membrelor superioare, pentru ca apoi să se răspândească pe tot corpul. În circa 2-3 săptămâni, eupţia devine fermă şi bombată şi se transformă în pustule, apoi în cruste, ce vor cădea la 3-4 săptămâni de la prima apariţie a simptomelor, lăsând cicatrici permanente.

Variola este cunoscută ca singura boală infecţioasă care a fost eradicată la nivel mondial.  Acest termen, eradicare, a fost iniţial definit de OMS ca reprezentând eliminarea bolii clinice determinate de virusul variolei, fără a fixa ca obiectiv eliminarea virusului. Drept urmare, certificarea eradicării globale atestă dispariţia de pe glob a bolii clinice, prin întreruperea transmiterii de la om la om. Ultimul caz s-a înregistrat în Somalia, în octombriei 1978. Certificarea eradicării variolei de catre OMS s-a bazat pe absenţa oricărui caz clinic, garantată de o supraveghere continuă şi efectivă.

A rămas în atenţie problema stocurilor de virus, deţinute de două laboratoare de cercetare din lume: Centrul de Control al Bolilor (CDC) Atlanta, SUA şi Institutul de Preparare a Virusurilor din Koltsovo, Rusia. Organizaţia Mondială a recomandat acestor centre adoptarea unor măsuri stricte de siguranţă, ultimul termen de inactivare fiind iniţial în 1999, dar ulterior a fost prelungit. Ca măsură extremă de siguranţă, OMS păstrează în rezervă 500.000 de doze de vaccin antivariolă.

Referitor la apariţia variolei pe teritoriul Românie, datele sunt extrem de sărace, dar se presupune ca certă prezenţa bolii la noi la începutul secolului al XIX-lea. Vaccinarea antivariolică s-a practicat în Valahia începând cu anul 1832. În 1917 se înregistrează un focar epidemic restrâns în regiunea muntoasă a actualului judeţ Vrancea, urmată un an mai târziu, în 1918, de încă o epidemie, având ca sursă de infecţie armatele coloniale franceze, în regiunile Muntenia şi Dobrogea. Începând cu anul 1919, nici unul dintre cazurile rare raportate Ministerului Sănătăţii nu au fost confirmate.]

Anul 1000 e.n. - Chinezii folosesc „variolarea” sau „variolizarea” împotriva variolei, o metodă de expunere a persoanelor sănătoase la o formă ușoară a virusului, reducând rata mortalității.

variola 1[Termenul provine din latinescul „variola” – „vărsat” şi se referea la punerea în contact a unei persoane sănătoase cu fluide (secreţii) prelevate de la un bolnav cu o formă uşoară a bolii, realizând astfel protejarea acesteia de formele grave de îmbolnăvire. S-au încercat diferite tehnici: aplicarea de puroi sau bucăţi de cruste variolice pe mucoasa nazală (în China) sau introducerea subcutanată (sub piele) sau intradermică, cu ajutorul unui ac, de puroi uscat sau serozitate (lichide) din pustule (bube), în regiuni ca Persia, Caucaz, Africa, Imperiul Otoman şi ulterior, Europa.]

Surse: