VACCINAREA - DECIZIE INFORMATĂ: Din istoria bolilor infecțioase și vaccinurilor (III)

17. 09. 12

rabia21578 – Medicul francez Ballonius identifică pentru prima dată un focar de tuse convulsivă (vara anului 1578);

1613 – Spania este lovită de o epidemie de difterie, anul 1613 fiind denumit “Anul Strangulării” în istoria Spaniei. Această denumire este justificată de faptul că, în difterie, infecţia se localizează la nivelul căilor aeriene superioare - cavitate bucală, amigdale, faringe, laringe, simptomele mergând de la tumefacţie, durere şi greutate la înghiţire (disfagie) până la obturarea parţială sau completă a căilor respiratorii, asfixie şi deces, în lipsa unor intervenţii adecvate.

1625 - Variola ajunge în America. Opt ani mai târziu, o epidemie ucide 20 de coloniști de pe corabia Mayflower, incluzând și singurul medic al expediției.

1721 - Variolarea ajunge în Marea Britanie. [„Variolarea” - punerea în contact a unei persoane sănătoase cu fluide (secreţii) prelevate de la un bolnav cu o formă uşoară a bolii, realizând astfel protejarea acesteia de formele grave de îmbolnăvire].

1736 - Fiul lui Benjamin Franklin moare de variolă,  la vârsta de patru ani. [Benjamin Franklin (1706-1790) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Statelor Unite, diplomat, om de ştiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic. A organizat prima bibliotecă din America, a inventat multe obiecte, indispensabile astăzi- ochelarii bifocali şi paratrăsnetul];

1768 – 1796 – Medicii englezi John Fewster şi Edward Jenner fac cercetări intense asupra variolei;

1798 - După multe refuzuri, Edward Jenner își publică cercetările despre vaccinarea împotriva variolei.

1853 – În Anglia, Legea vaccinării din 1853 ordonă vaccinarea obligatorie pentru copiii mai mici de trei luni. În 1857 vaccinarea obligatorie se extinde până la 14 ani.

1877 – Cercetările microbiologului francez Louis Pasteur evidențiază faptul că teoria bolilor cauzate de microbi (adică faptul că bolile sunt provocate de microorganisme) este științifică.

1878 - Nepoata și fiica Reginei Victoria mor de difterie la vârstele de patru, respectiv 35 de ani.

1879 – În laboratoarele lui Louis Pasteur se realizează primul vaccin cu bacterie vie atenuată,  pentru holera de pui. 

1879 - Este fondată Societatea Antivaccin din America. 

1884 - Laboranții conduși de Louis Pasteur creează primul vaccin antirabic, cu virus viu atenuat.

[Rabia sau turbarea

Este o zoonoză (boală transmisă de la animale la om) determinată de virusul rabic, manifestată clinic ca o encefalomielită (boală a sistemului nervos) acută cu evoluţie de regulă, rapid fatală. Rezervorul natural de virus rabic cuprinde un mare număr de specii, sălbatice şi domestice (vulpe, lup, şobolani, şoareci, iepuri, râs, lilieci, câini, pisici, foarte rar cai, porci, etc.).

Transmiterea se realizează direct prin muşcătură de animal bolnav şi inocularea salivei ce conţine virusul rabic sau prin contactul plăgilor, zgârieturilor sau mucoaselor cu salivă sau alte ţesuturi potenţial infectate (creier) ale animalului bolnav. Transmiterea interumană, teoretic posibilă, nu a fost demonstrată niciodată. Transmiterea aerogenă, prin aerosoli intens contaminaţi cu virus rabic, este posibilă (de exemplu, în cursul explorării unor peşteri infestate de lilieci). Virusul rabic se transmite şi transplacentar, iar receptivitatea populaţiei este generală şi universală.

Boala este răspândită pe tot globul, cu excepţia a două continente (Antarctica şi Australia), a unor zone insulare (Anglia, Japonia, Noua Zeelandă, Caraibe) şi a Finlandei, Suediei, Norvegiei, Portugaliei, datorită pe de-o parte izolării geografice, iar pe de altă parte datorită programelor de control asupra animalelor şi măsurilor de prevenire a importului, prin reglementările de carantină. În celelalte zone geografice, rabia este sporadică.

Prevenirea rabiei este esenţială, deoarece odată ce boala a fost declanşată, rata de fatalitate este de 100% (Fatalitate = rata deceselor în rândul bolnavilor). O măsură importantă de profilaxie este controlul rabiei la animale, mai ales cele domestice (vaccinare, înregistrare, măsuri de limitare a circulaţie câinilor, restricţii în mişcare – lanţ, botniţă, combaterea câinilor vagabonzi, lichidarea animalelor sălbatice bolnave, vaccinarea orală a speciilor susceptibile).

Incubaţia lungă a bolii (în medie 20-90 de zile, cu limite între 5 zile şi mai mulţi ani; cea mai lungă perioadă de incubaţie dovedită a fost de 19 ani!), face ca vaccinarea, combinată cu seroprofilaxie să fie o metodă eficientă de profilaxie după expunere. În cazul muşcăturilor de animale, asistenţa se aplică de urgenţă în Centrele antirabice teritoriale, consultaţia, prescrierea vaccinării şi seroterapiei antirabice făcându-se de către medic, individualizat pentru fiecare pacient.]

Surse:

  • http://desprevaccin.ro/istoria-vaccinurilor/;
  • Bocşan I.S., Rădulescu A., Brumboiu I., Şuteu O., Achimaş A. – Epidemiologie practică pentru medicii de familie, Ed. Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 1999.