Ministerul Sănătății
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu
Institutul Național de Sănătate Publică
Regulamentul electoral pentru constituirea legală a primelor organe de conducere ale Colegiului Fizioterapeuților din România
Ordinul nr. 427/11.04.2017 privind constituirea consiliilor de experți pentru evaluarea secțiilor, compartimentelor de obstetrică-ginecologie și nou-născuți, din sistem public și privat
Listă unități sanitare abilitate de către DSP Sibiu să elibereze certificate medicale tip A5 pentru copiii cu dizabilități
Documente necesare eliberării CODULUI DE PARAFA
UNITĂȚI AUTORIZATE ȘI AGREATE SĂ EFECTUEZE EXAMINĂRILE NECESARE ÎN VEDEREA OBȚINERII SAU PRESCHIMBĂRII PERMISULUI DE CONDUCERE
Ghidul privind expunerea la radiații ionizante a femeilor gravide sau aflate la vârsta fertilă
IMPORTANT! Pentru situații medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani, aceștia își pot exprima consimtământul informat în absența părinților sau reprezentantului legal, în conformitate cu ART. 661 din LEGEA nr.95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății.
PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPACITATEA ADIMINISTRATIVĂ "Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit" COD SIPOCA 35
OMS nr. 1108/18.06.2020 privind aprobarea metodologiei de lucru POIM