Mese rotunde - 29.10.2019

19. 10. 31

Biroul Organizației Mondiale a Sănătății pentru România (OMS) împreună cu Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică au organizat în data de 29 octombrie 2019 o serie de consultări în vederea realizării unei analize de situație în scopul elaborarii Strategiei Naționale pentru Combaterea Rezistenței la Antibiotice și pentru stabilirea priorităților pentru vaccinare pe termen mediu și lung.

Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a fost gazda acestui eveniment, reunind în sala festivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu peste 20 de specialiști ai instituțiilor locale implicate în gestionarea domeniilor vizate. Astfel, alături de reprezentanți ai OMS România, ai Ministerului Sănătății și experți ai instituției gazdă, au participat medicul șef al CJAS Sibiu, un reprezentant al Instituției Prefectului - Județul Sibiu, conducerea Societății Naționale de Medicină de Familie – Filiala Sibiu, medici din mai multe specialități (infecționiști, epidemiologi, medici de laborator, medici de anestezie și terapie intensivă), precum și farmaciști, biologi.

Mesele rotunde s-au bucurat de un real succes, astfel de întâlniri urmând a se desfășura și în alte centre regionale din țară, iar sintezele rezultate din aceste întâlniri vor sta la baza unui raport național.

a1 edited min

a2 edited min

a3 edited min

a4 edited min

a5 edited min

a6 edited min

a7 edited min