16. 11. 03

La începutul lunii octombrie 2016 s-a finalizat perioada de monitorizare a prezentărilor pentru înțepături de căpușe la serviciile de primiri urgențe din județ, acțiune desfășurată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu.

Această activitate a fost marcată prin ședința de încheiere a Grupului tehnic de lucru pentru gestionarea problematicii legate de combaterea transmiterii bolii Lyme prin înţepătura de căpuşe. Din concluziile doamnei dr. Georgeta Marga, Șef Compartiment Supraveghere Epidemiologică și Controlul Bolilor Transmisibile, se desprind următoarele:

  • În perioada martie-octombrie 2016 s-au prezentat la cele 6 spitale din județul nostru 1177 persoane înțepate de căpușe, cu circa 32% mai puține decât în aceeași perioadă din 2015 (1720), dar mai multe decât în 2014 (985 cazuri);
  • De asemenea, cele 24 de cazuri de Boală Lyme raportate în județ în primele 9 luni din 2016 sunt sub nivelul cazurilor din 2015, aceeași perioadă (43 cazuri), dar și din 2014 (31 cazuri);
  • Astfel, în sezonul cald 2016, mai puțin favorabil înmulțirii căpușelor din punct de vedere climatic față de anul trecut, a fost atins obiectivul fixat pentru acest an în planul județean de supraveghere și control al Bolii Lyme, acela de scădere a numărului de persoane expuse, cât și a numărului de cazuri de boală. Aceasta s-a realizat prin aplicarea riguroasă a măsurilor cuprinse în plan, de către toate instituțiile județene și locale implicate;
  • Deși se numără printre cele 9 județe din centrul țării cu risc major pentru contactul cu căpușele, județul Sibiu a reușit să depisteze în cei aproape 7 ani de supraveghere a borreliozei în România, cele mai multe cazuri (peste 670), circa un sfert din totalul pe țară. Acest lucru se datorează, în egală măsură, faptului că avem în județ atât personal medico-sanitar foarte bine instruit, cât și o populație foarte bine informată cu privire la boală, inclusiv la transmiterea și prevenirea ei;
  • Sezonul încheiat ne dovedește încă o dată că, în Boala Lyme, ca în orice boală transmisă prin vectori (deci influențată de factorul meteo-climatic), controlul bolii se rezumă la măsuri preventive, menite să reducă atât populația de căpușe (amenajări în spații verzi și locuri de campare, deparazitarea animalelor domestice, de companie și a câinilor comunitari etc.), cât și riscul pentru înțepături (haine și încălțăminte adecvată, repelenți, extragerea corectă a căpușelor cât mai repede după atașare etc.).
16. 11. 01

 

Conform datelor centralizate din cele 6 unităţi spitaliceşti din Sibiu, în anul 2016 s-au prezentat la spital un număr total de 1,177 de pacienţi cu înţepături de căpuşe, faţă de 1,720 persoane în anul 2015, după cum urmează:

  S22 S23 S24 S25 S26 S27 S28 S29 S30 S31 S32 S33 S34 S35 S36 S37 S38 S39 S40 
SCJU Sibiu 48 39 45 72 33 22 13 16 21 10 9 10 4 7 2 2  2  3  1
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu 33 15 27 29 17 12 7 12 23 9 13 12 6 0 0 1
Spitalul Militar Sibiu 15 6 19 11 13 5 5 6 6 3 2 0 2 2 2 2
Spitalul Munincipal Mediaş 15 15 9 14 8 1 1 5 1 3 3 2 0 0 0 0  0
Spitalul Orăşenesc Agnita 1 2 1 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0  0
Spitalul Orăşenesc Cisnădie 5 1 0 4 5 1 0 0 0 0 3 1 0 0 0 0  0
TOTAL 117  78 101 130 77 41 26 39 52 25 30 25 12 9 4 5 6  4  1 

 

S40

16. 10. 20

Roche Diagnostics România discontinuă utilizarea instrumentului ACCUTREND PLUS pentru autotestarea glicemicei.

Pentru a descărca adresa oficială, click AICI.

16. 10. 05

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a revenit la propunea demarării unui proiect investițional de construire a unui nou spital clinic județean de urgență în județul Sibiu, propunere pe care Consiliul Județean Sibiu a stabilit-o ca prioritate încă de la începutul mandatului 2016-2020.

Această prioritate este impusă de nevoile obiective ale cetăenilor municipiului și județului Sibiu de a beneficia de un spital care să îndeplinească toate standardele actuale în ceea ce privește sănătatea publică și să asigure servicii medicale de calitate.

Consiliul Județean Sibiu a și inițiat, împreună cu Consiliul Local al municipiului Sibiu, demersurile necesare identificării unui teren care să corespundă din toate punctele de vedere necesităților unui spital, având în vedere faptul că protecția sănătății publice și asigurarea unor servicii medicale la cele mai înalte standarde sunt o preocupare constantă în activitatea acestora.

16. 09. 21

Conform datelor centralizate din cele 6 unităţi spitaliceşti din Sibiu, în anul 2016 s-au prezentat la spital un număr total de 1,166 de pacienţi cu înţepături de căpuşe, faţă de 1,697 persoane în anul 2015, după cum urmează:

  S20 S21 S22 S23 S24 S25 S26 S27 S28 S29 S30 S31 S32 S33 S34 S35 S36 S37
SCJU Sibiu 29
35 48 39 45 72 33 22 13 16 21 10 9 10 4 7 2 2
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu 27
36 33 15 27 29 17 12 7 12 23 9 13 12 6 0 0 1
Spitalul Militar Sibiu 4
11 15 6 19 11 13 5 5 6 6 3 2 0 2 2 2 2
Spitalul Munincipal Mediaş 11
15 15 15 9 14 8 1 1 5 1 3 3 2 0 0 0 0
Spitalul Orăşenesc Agnita 1
0 1 2 1 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0
Spitalul Orăşenesc Cisnădie 2
3 5 1 0 4 5 1 0 0 0 0 3 1 0 0 0 0
TOTAL 74 100 117  78 101 130 77 41 26 39 52 25 30 25 12 9 4 5

 

S37