Publicație de examen privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea gradului profesional de medic, medic stomatolog, respectiv farmacist primar, sesiunea 19 iunie 2019

19. 05. 14

Ministerul Sănătății organizează în perioada 19 iunie-23 iulie 2019, examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii stomatologi și farmaciștii cu o vechime de minimum 5 ani ca specialiști până la data de 30 septembrie 2019, efectuată în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional.

Înscrieri:

  1. Candidații vor depune dosarele pentru înscrierea la acest examen de grad profesional la Direcțiile de Sănătate Publică Județene din centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați, în perioada 15-29 mai 2019, inclusiv.
  2. Pentru ministerele cu rețea medicală proprie, dosarele candidaților vor fi depuse la direcțiile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie tot în perioada 15-29 mai 2019, inclusiv.
  3. Dosarele cadrelor didactice, ale angajaților cu funcții în cercetarea științifică medicală, ale candidaților cu activitate prestată înafara României precum și dosarele care au nevoie de alte aprobări speciale vor fi depuse sau transmise prin servicii poștale, în aceeași perioadă, respectiv între 15-29 mai 2019, inclusiv,   la sediul Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătății, str. Bodești nr. 1, sector 2, București.